Testul de scanare embrionară, intitulat „diagnostic genetic preimplantare” (PGD), nu este dăunător pentru fetușii din sarcini singulare, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii belgieni, publicat în revista Human Reproduction, informează bbc.co.uk.
Studiul a fost realizat de oamenii de știință din Belgia pe un eșantion de 581 de bebeluși născuți într-o clinică belgiană, pe parcursul a 13 ani, care au fost scanați cu ajutorul tehnicii PGD.
Cercetătorii au descoperit că rata malformațiilor congenitale și rata mortalității au fost similare cu cele înregistrate pentru bebelușii născuți cu ajutorul altor metode de fertilizare in vitro (FIV).
Totuși, ei au remarcat o rată a mortalității semnificativ mai ridicată imediat după naștere sau cu puțin timp înainte de naștere, în cazul bebelușilor provenind din sarcini gemelare, obținuți cu ajutorul tehnicii PGD.
Concluziile studiului belgian au fost publicate la puțin timp după apariția în presa internațională de specialitate a unor articole care susțineau că utilizarea testului PDG, care constă în prelevarea unor celule din corpul embrionului, aflat într-un stadiu incipient de dezvoltare, poate conduce la o serie de probleme medicale.
Cercetătorii belgieni au ajuns însă la concluzia că nu există diferențe semnificative față de rata deceselor înregistrată pe un eșantion de 2.889 de copii născuți cu ajutorul metodelor in vitro, care nu au fost scanați folosind tehnica PDG.
În total, doar 2,13% din totalul bebelușilor scanați cu ajutorul testului PDG au prezentat malformații congenitale, comparativ cu 3,38% din totalul celorlalți bebeluși.
Rata mortalității perinatale – perioada imediat înainte și după naștere – a fost de asemenea similară, de aproximativ 1% în cazul bebelușilor provenind din ambele grupuri.
În cazul sarcinilor multiple, însă, medicii belgieni au constatat diferențe însemnate. În cazul grupului PDG, rata mortalității perinatale a fost de 11,73%, comparativ cu 2,54% pentru celălalt grup.