Expertiză

Scafandru folosit la depistarea problemelor de la podul Burdujeni



Scafandrul a făcut măsurătorile necesare în apă
Scafandrul a făcut măsurătorile necesare în apă

Pericolul de prăbușire a podului de peste apa Sucevei, care asigură legătura dintre zona centrală și Burdujeni, poate fi evitat prin consolidarea unui pilon fisurat, care, în urma viiturilor puternice din vară, a fost și ușor deplasat într-o parte, ducând la curbarea podului pe laterala dinspre Bazar.
Concluzia îi aparține profesorului universitar Cristian Comisu, specialist în poduri și pasaje rutiere, adus de municipalitatea suceveană de la Iași. Acesta a inspectat structura podului de aproape, deplasându-se cu barca sub pilonii de susținere, precum și cu ajutorul unui scafandru, care a făcut măsurătorile necesare în apă.
“Unul dintre pilonii vechiului pod, peste care a fost construit cel actual, este fisurat și trebuie refăcut, acum, când pagubele produse nu sunt mari încă. Plombarea sa, adică operațiunea de consolidare a podului, ne costă aproximativ 30 de miliarde de lei vechi. 10 miliarde de lei vechi au fost deja alocați din bugetul local, pentru începerea lucrărilor, dar ne așteptăm și la un sprijin de 20 de miliarde de lei vechi de la Guvern, așa cum ni s-a promis”, a declarat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Pentru a fi efectuate măsurătorile necesare, joi și vineri, o echipă de muncitori a îndepărtat dintre piloni resturile vegetale aduse de inundații, pentru ca profesorul să poată analiza structura de rezistență a podului, iar ieri, la amiază, a fost făcută o analiză a părții subacvatice a pilonilor de sprijin, cu sprijinul unui scafandru autorizat.
În baza măsurătorilor efectuate și a problemelor constatate, în perioada imediat următoare va fi întocmit proiectul de refacere a structurii de rezistență afectate, lucrările urmând a fi efectuate iarna aceasta, când debitul râului Suceava este mai scăzut decât în alte perioade ale anului, încât devierea cursului apei este mai ușor realizabilă și cu un grad de risc mult mai scăzut.




Recomandări

Vizită a rectorului USV, Mihai Dimian, la Universitatea din Cernăuți, în scopul consolidării legăturilor academice dintre instituții

Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți
Rectorul USV, Mihai Dimian, împreună cu oaspeți și gazde ale întâlnirii, în fața Universității din Cernăuți