Infracționalitatea în mediul școlar a scăzut în anul școlar 2012-2013 cu 11,1 % față de aceeași perioadă a anului precedent. Acest lucru a fost posibil datorită acțiunilor cu caracter preventiv desfășurate de polițiști la numeroase unități școlare de pe raza județului.
Pe tot parcursul anului, s-au organizat întâlniri și dezbateri cu elevii cu scopul prevenirii violenței în mediul școlar, formării unor comportamente pozitive precum și evitării situațiilor periculoase.
În perioada 05 – 09 iunie 2013, la Vatra Dornei, polițiștii au organizat activități preventive în toate școlile generale din localitate la care au participat aproximativ 600 de elevi. Acestora li s-a prezentat situația accidentelor rutiere produse de la începutul anului școlar în zona unităților de învățământ, în care au fost implicați elevi.