O asociere de firme condusă de SC SUCT SA Suceava va realiza lucrările de închidere a gropilor de gunoi din județ. Contractul pentru realizarea acestor investiții urmează să fie semnat la sfârșitul acestei săptămâni, între Consiliul Județean și asocierea de firme formată din companiile SC SUCT SA, SC Aglomancha Empresa Constructora SA și SC Consul ABC SRL. Contractul va fi semnat după ce Curtea de Apel Suceava a respins la sfârșitul săptămânii trecute contestația depusă de o altă asociere de firme care a participat la licitația organizată pentru atribuirea lucrărilor de închidere a gropilor din județul Suceava. De precizat că în urma licitației, asocierea de firme condusă de SC SUCT SA Suceava s-a clasat pe primul loc, având cea mai bună ofertă.
Compania suceveană a câștigat licitația cu suma de 8,77 milioane de euro. Lucrările pe care ar urma să le realizeze firma suceveană fac parte din proiectul “Sistemul de management integrat al deșeurilor din județul Suceava”, finanțat din fonduri europene. Contractul câștigat de SC SUCT Suceava are ca scop închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din județul Suceava, respectiv cele din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.
Cel mai mare depozit de deșeuri este cel din Suceava, cu o suprafață de circa opt hectare. Depozitul din Suceava este în folosință din anul 1974, iar capacitatea sa de depozitare, de 750.000 de metri cubi, este mult depășită, ajungând la aproximativ două milioane de metri cubi. Conform cerințelor din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, depozitul trebuia închis până la sfârșitul anului 2008. Grosimea maximă a stratului de deșeuri se ridică la aproximativ 15 metri și, mai mult, depozitul nu are sisteme de colectare a levigatului, a gazului de depozit și a apei de suprafață.
Lucrările pentru închiderea celor șapte gropi de gunoi din județul Suceava ar trebui să fie finalizate într-un termen de 31 de luni de la data semnării contractului. Firmele care au câștigat licitația vor realiza lucrări pentru construcția unui sistem de colectare a gazelor și a apei, impermeabilizarea cu argilă a depozitelor, precum și acoperirea acestora cu un strat de pământ pe care se vor planta copaci.