Privatizare

SC FAMOS Suceava a fost vândută



SC FAMOS Suceava a fost vândută
SC FAMOS Suceava a fost vândută

– Noul proprietar al fabricii de seringi din Suceava este firma cu capital italian Top Genko
SC FAMOS SA Suceava are, începând de ieri, un nou proprietar. Aceasta după ce Consiliul de Supraveghere și Îndrumare al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, principalul acționar al AVAS, a aprobat încheierea contractului de vânzare cumpărare cu firma cu capital italian Top Genko din Arad. Directorul Famos Suceava, Aurelian Mateiciuc, ne-a declarat că în momentul de față AVAS urmează să finalizeze procedurile pentru semnarea contractului, urmând ca în cel mai scurt timp investitorii italieni să intre în posesia firmei sucevene, care are ca obiect de activitate producerea de seringi. „În cele din urmă s-a reușit finalizarea acestei tranzacții. În câteva zile totul este finalizat, iar noii proprietari ai fabricii vor fi cei de la Top Genko”, a declarat Mateiciuc, care a mai adăugat că potrivit contractului, firma care a achiziționat FAMOS Suceava are obligația să păstreze, o anumită perioadă de timp, numărul actual de salariați, respectiv 94, precum și același obiect de activitate. „Detaliile contractului vor fi cunoscute după ce investitorii din Italia și vor prezenta care au fost condițiile în care s-a făcut achiziționarea fabricii”, a mai spus directorul Famos Suceava. Pe de altă parte, directorul pentru privatizări din cadrul AVAS, Flavius Pop, ne-a declarat că una dintre condițiile instituției pe care o reprezintă, înainte de semnarea contractului, a fost obligativitatea monitorizării îndeplinirii prevederilor din oferta depusă de firma Top Genko, care fac referire la capitalul de lucru sau la investițiile viitoare. Reamintim faptul că la începutul acestui an, AVAS a reușit să vândă pachetul majoritar de acțiuni al fabricii de seringi FAMOS SA Suceava, licitația organizată fiind câștigată de o firmă din Arad, cu capital majoritar italian, SC TOP GENKO SA. În urma licitației, firma Top Genko Arad a achiziționat întregul pachet de acțiuni scos la licitație de AVAS, respectiv 98,74%. Potrivit anunțului de vânzare emis la vremea respectivă de AVAS, valoarea nominală a unei acțiuni la firma suceveană a fost de 25.000 lei vechi, iar prețul de ofertă pentru licitație a plecat de la 14.120 lei/acțiune, în aceste condiții, valoarea pachetului de acțiuni oferit la vânzare fiind de 343 miliarde de lei vechi.



Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean
Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

Cotidianul Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență
Cotidianul Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene