– Cinci fălticeneni riscă să-și piardă locuințele pentru datorii cuprinse între 329 de RON și 2.213 RON
SC “Comerțul Românesc”, fostul furnizor de apă la nivelul municipiului Fălticeni, a acționat în instanță toți datornicii, în ideea de a mai reduce din debitele pe care le are de încasat pentru apa potabilă furnizată în perioada în care a gestionat acest serviciu. Conform datelor furnizate de executorul judecătoresc Cezar Țugui, de la Tribunalul Suceava, într-o primă fază au fost înaintate instanței de judecată peste 50 de dosare pentru datorii cuprinse între 290 de RON și respectiv 22.000 de RON. “Societatea a depus dosare la instanță în două tranșe și cred că este vorba cam de 50 de dosare în fiecare tranșă. În prezent, am în lucru 17 dosare. Dintre acești debitori, 9 și-au achitat datoriile, însă restul nici măcar nu s-au preocupat de datoriile pe care le au”, a adăugat executorul Cezar Țugui. Cinci dosare au ajuns deja la stadiul de executare silită: două apartamente și trei garsoniere cu datorii cuprinse între 329 de RON și 2.213 RON vor fi scoase la licitație de către executorul judecătoresc pe data de 28 noiembrie a.c.. Dosarele sînt din 2004 au trecut de stadiul somației de plată și acum s-a ajuns la publicația de vînzare. Așa după cum a precizat executorul judecătoresc Cezar Țugui, toți debitorii au primit, încă din luna ianuarie a acestui an, mai multe somații de plată, însă mulți nu au manifestat nici un interes pentru achitarea datoriilor. “Debitorii au posibilitatea ca pînă în ziua executării silite să-și plătească restanțele față de SC COMERȚUL ROMÂNESC. Dacă nu o vor face, locuințele le vor fi scoase la licitație și se vor trezi pe drumuri. Totuși, societatea amintită nu poate recupera debitele altfel, iar o analiză a datoriilor relevă că valoarea acestora este de ordinul a cîteva miliarde de lei, deci nu pot fi trecute cu vederea”, a mai spus executorul Cezar Țugui.
SC “Comerțul Românesc” a pierdut contractul de gestionare a sistemului apă-canal-epurare în primăvara anului 2004, în urma unor scandaluri intens mediatizate și care au determinat, de mai multe ori, sistarea furnizării apei în municipiu de către DSP Suceava. Pentru a nu mai lăsa populația Fălticeniului fără apă potabilă, municipalitatea a preluat datoria de peste 8 miliarde de lei pe care SC “Comerțul Românesc” o avea către Electrica Suceava, datorie pe care continuă să o plătească și acum.