Săvârșirea faptelor bune și mântuitoare

În zilele noastre sînt tot mai mulți creștini care, de fapt, nu știu în ce constă creștinismul și rareori întâlnim, în numeroasa gloată a celor ce se numesc creștini, unul care e creștin nu doar cu numele, ci și în fapt.
Dacă cineva face o faptă, aparent bună, chipurile – o milostenie, cred că sînt oameni drăguți și buni și că ceea ce fac le este de ajuns la mântuire, ba chiar îi susțin pe cei de alte credințe că ar fi mai aproape de mântuire, dovedindu-ne „dragostea” și „ajutorul” lor reciproc. De aceea în cele ce urmează vom încerca, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfinților Părinți, să arătăm ce ne învață Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Universală în acest sens, ferindu-i astfel de la rătăcire pe toți acei ce au „urechi de auzit” și cu adevărat vor să se mântuiască.
După învățătura de credință ortodoxă „Cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului în viață este grija de mântuirea sufletului său. Nimic pe lume nu e mai de preț pentru el ca mântuirea sufletului, după cuvântul Mântuitorului, care zice: „Ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată și-și va pierde sufletul său? Sau ce va da omul, în schimb pentru sufletul său?” (Mc.8,36-37).
„Mântuirea este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Hristos. Ea ne-a fost făcută cu putință de întruparea, jertfa, învierea și înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, și ne-o însușim prin harul dumnezeiesc, cu care trebuie să conlucrăm prin credință și fapte bune.
De mântuire se poate împărtăși oricine, căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului”(l Tim.2,4).
Sfânta Evanghelie, Patericul și alte scrieri ale Sfinților Părinți, ne arată că cei preocupați de problema mântuirii au întrebat întotdeauna pe cei în autoritate, ce dețineau succesiunea harică, despre felul cum să viețuiască, ce să facă spre a se mântui, și, precum erau îndrumați, așa se străduiau să păzească și să împlinească sfaturile primite.
Mulți au renunțat la tronuri și dregătorii numai din dorința mântuirii, spre deosebire de tânărul din Evanghelie, care s-a întors supărat pentru că „era foarte bogat” și nu putea să se despartă de bogății.
Din vremuri de mult apuse, în rândul multor creștini, mai cu seamă în viața monahală, este cunoscut dictonul paterical „Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească” sau „Cine întreabă nu greșește”, dar nu este uitată nici apoftegma ce zice: „Nu da sfat celui ce nu ți-l cere”, sau „nu aruncați mărgăritarele porcilor” – cum ne poruncește Evanghelia.
Sfântul Ignatie Briancianinov ne învață că: „mântuirea constă în restituirea părtășiei cu Dumnezeu. Această părtășie sau comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc prin căderea în păcat a protopărinților”.
Deși în decursul istoriei omenirii mulți au încercat, prin diferite forme de viață virtuoasă, de fapte caritabile sau jertfe, să refacă această comuniune cu Dumnezeu, zadarnice s-au dovedit a fi toate ostenelile lor, și toți, nostalgici, s-au adăugat protopărinților.
„Voi pogori la fiul meu, plângând, în iad” zicea sfântul patriarh Iacov despre el însuși și despre sfântul său fiu Iosif, cel cast și minunat.
După sfârșirea pribegiei pământești coborau în iad nu doar păcătoșii, ci și drepții Vechiului Testament. La atât se limitează puterea faptelor bune omenești. Acesta e prețul virtuților firii noastre căzute!
Pentru refacerea comuniunii omului cu Dumnezeu – ca omul să dobândească mântuirea – era necesară răscumpărarea.
Răscumpărarea neamului omenesc a fost săvârșită, dar nu de un înger, nu de un arhanghel, nu de vreo ființă și mai înaltă, dar mărginită și creată – ci a fost săvârșită de Însuși nemărginitul Dumnezeu.
Toate faptele bune omenești neputinciose, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credința în Răscumpărătorul, în Domnul nostru Iisus Hristos.
Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” Domnul le-a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, să credeți în Acela pe Care El L-a trimis” (In.6,28-29), căci „fără Mine nu puteți face nimic”… nu vă puteți mântui.
Singurul lucru bun necesar pentru mântuire este deci credința; dar credința ca lucrare. Numai prin credință intrăm în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care El ni le-a dăruit în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. (părintele Prodromos)