Nenorociți de viitură de două ori, în mai puțin de 48 de ore. După ce-au petrecut ore bune în podurile caselor, cu copii, cu animale, cu bunurile pe care au mai apucat să le ia din calea puhoaielor, după ce-au reușit să scoată mare parte din apa și mâlul din curți și locuințe, sătenii din Țibeni au trăit pentru a două oară același coșmar.
Sâmbătă seară, autoritățile le-au cerut celor din Țibeni să-și părăsească gospodăriile, fiind anunțată o nouă viitură ce avea să se reverse peste sat.
Unii au fost evacuați pe un deal din zonă, în timp ce alții s-au urcat din nou în podurile caselor și și-au petrecut noaptea cu ochii ațintiți spre cer și cu mâinile împreunate, rugându-se la unison.
Avertizarea autorităților s-a adeverit și, sâmbătă noapte, ulițele din Țibeni și casele oamenilor au fost din nou invadate de ape.
Și-au salvat cea mai de preț avere, copiii
Sâmbătă, în jurul prânzului, cu câteva ore înainte ca o nouă viitură să înghită satul, la Țibeni, oamenii erau disperați, iar imaginile de la fața locului de-a dreptul dezolante, sinistre. Puhoaiele lăsaseră în urma lor un adevărat prăpăd.
Pe ulița acoperită, vineri, de apă, prin locurile în care pompierii evacuau cu bărcile oamenii adăpostiți în podurile caselor, sătenii muncesc cot la cot cu pompierii și jandarmii pentru scoaterea apei și mâlului din gospodăriile lor.
Sâmbătă dimineață, apele se retrăseseră, dar afară continua să toarne cu găleata.
La poarta fiecărei case din Țibeni oprea un microbuz, iar sătenilor li se împărțea apă și pâine. Cei mai mulți dintre ei doar asta mâncaseră în ultimele 24 de ore.
Sunt oameni disperați, oameni care nu mai știu ce să facă și de ce să se apuce pentru a salva ce se mai poate salva din bunurile lor.
Uzi, flămânzi și disperați
Sunt uzi din cap până în picioare, flămânzi, disperați. De vineri stau în podurile caselor și privesc fără speranță spre norii negrii de deasupra lor.
Vineri, în ziua în care puhoaiele le-au înghițit satul, au dus tot ce au putut în pod. Animale, mobilă, aparatură electrocasnică. Mărturisirile lor sunt terifiante.
Doina Voiasciuc, în vârstă de 30 de ani, privește neputincioasă către casa în care locuia alături de soțul ei și cele două fetițe ale lor și care stă să se prăbușească din clipă în clipă. Femeia își amintește că, vineri dimineață, peretele dormitorului în care se afla s-a năruit la câteva clipe după ce a apucat să iasă din casă.
„Eu și copiii am dormit la o soră de-a mea, în capul celălalt de sat. Soțul a rămas acasă, aici, și a dormit pe o placă în baie… A rămas să păzească, că am înțeles că la alte case s-a furat. Avem aproape două zile de când nu dormim. Bine că am reușit să salvăm copiii. Am două fetițe, una în clasa a VI-a, cealaltă într-a IX-a… sunt speriate, plâng, sar din somn, strigă, țipă. Ele sunt cea mai mare avere a noastră. Îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem în viață și îl rugăm să ne lase măcar cu atâta”, mărturisește Doina Voiasciuc.
„Ne încearcă Dumnezeu, că mai uităm câteodată de el…”
În dimineața în care puhoaiele au inundat prima oară Țibeniul, în podul casei familiei Bălan se rugau la unison peste 20 de suflete, dintre care mai mult de jumătate erau copii.
„Am urcat și animalele în pod… am început să ne rugăm”, povestește Aurelia Bălan.
Pentru că nu aveau de mâncare, iar copiii erau flămânzi, femeia și-a riscat viața și a plecat prin apa adâncă de aproape un metru și jumătate.
„Am mers prin apă și m-am dus până la magazinul din sat… am vrut să iau pâine, dar nu era, și am luat un salam… azi-noapte (n.r. -vineri spre sâmbătă) tot în pod am dormit… copiii am reușit și i-am trimis la vale, la niște neamuri… Suntem disperați”, îi dau lacrimile Aureliei Bălan.
Afară plouă în continuare torențial.
Microbuzul cu apă și pâine a oprit în dreptul casei familiei Onisemiuc. Rodica Onisemiuc (46 de ani) apucă pâinile în brațe, le ascunde sub pelerina de ploaie și se duce repede să le pună într-un loc în care apa nu a ajuns încă, urmată fiind de soțul ei, care a luat baxul de apă.
„În casă nu putem sta în mâlul ăsta. Ce am putut am urcat sus, în pod… Munca noastră de-o viață ne-o luat-o apa”, își pune mâinile în cap Rodina Onisemiuc.
Plină toată de mâl, femeia ne povestește că recent și-a luat mai multe bunuri în rate, o mașină de spălat, un frigider, un computer, și toate au fost distruse de ape.
„La casa fetei mele s-au surpat pereții… Suntem distruși, nu știu ce se mai poate salva din electronicile astea… Ne încearcă Dumnezeu, că mai uităm câteodată de el…”, e de părere femeia.
În apă, până la gât
Maria Horobeț este una dintre femeile salvate de pompieri de prin podurile caselor înconjurate de ape. Soțul și cei doi copii ai ei, o fetiță și un băiețel, de 6, respectiv 9 ani, au reușit să părăsească la timp zona, înainte de a fi înghițită de ape.
Femeia s-a întors să ia plasa cu acte și a crezut că nu mai apucă să-și vadă copiii. „A venit apa așa mare că era până la gât la mine. Am mers prin apă și m-am ținut de garduri, până au venit pompierii și m-au luat cu barca. Ne gândeam să scăpăm măcar cu viață, nu ne mai gândeam să salvăm nici un bun”, rememorează Maria Horobeț.
În curtea familiei Ernuțac, am dat peste primarul comunei Satu Mare, Valerian Cramarciuc. Pe chipul său se putea citi disperarea. „Dacă mai vine o viitură, nu știu zău ce ne facem. Apa a intrat în case, la nivelul a aproape 80 de centimetri. Oamenii și-au petrecut noaptea care pe unde au putut. Cei mai mulți la caselor lor, în podurile caselor, alții pe la vecini… Nu știu ce ne-am fi făcut dacă nu ar fi fost pompierii și jandarmii…”, e cu ochii ațintiți spre cer primarul.
Aspazia Ernuțac are 70 de ani și spune că nu a pomenit sau auzit vreodată de așa o nenorocire. „În casă plutea totul… covoare, mobilă, frigider… găinile mi-au murit majoritatea… Mi-era frică să nu-mi ia apa și căsuța”, mărturisește bătrâna.
La fiecare casă, doi-trei pompieri sau jandarmi ajutau la scoaterea apei și a mâlului.
Oamenii erau deja resemnați în fața stihiilor naturii și încercau să o ia de la capăt.
Nu aveau de unde să știe că, peste câteva ore, puhoaiele aveau din nou să se abată asupra satului lor.
