„Satul meu cu doruri multe”, la Târgul de Sânziene

„Satul meu cu doruri multe”, la Târgul de Sânziene
„Satul meu cu doruri multe”, la Târgul de Sânziene

Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava s-a transformat duminică seara în scenă pentru spectacolul folcloric cu genericul „Satul meu cu doruri multe”, care a atras un număr foarte mare de spectatori. Organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, spectacolul, care s-a desfășurat pe platoul pe care se aflau cu produsele lor meșterii populari invitați la Târgul de Sânziene (cca. 45 de meșteri și artizani din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Harghita și Vâlcea), a adus în fața publicului artiști profesioniști și amatori care au evoluat în perfectă armonie și au creat o atmosferă de sărbătoare deosebită. Au participat Constantin Irimie și Taraful „Dor” de la Moara, Alexandru Cozaciuc, „Copchilele” de la Calafindești, Călin Brăteanu și Taraful „Doina Rarăului” din Câmpulung Moldovenesc și Ansamblul folcloric de cântece și dansuri populare „Străjăncuța” din Straja. S-a cântat, s-a jucat și s-au recitat versuri de Clement Antonovici și Casian Balabasciuc, iar publicul s-a bucurat și i-a răsplătit pe artiști cu aplauze prelungite.

Recomandări

Stéphane Balmino, invitat la „Cântărețul lunii”, activitate online organizată de Alianța Franceză din Suceava

Artiști talentați, tradiții, meșteșuguri, cântec și dans popular, la „Șezătoarea Vicovenilor”, ediția a V-a