În buricul Bucovinei există un sat unde oamenii nu se adună niciodată la crâșmă pentru a da pe gât un rachiu. Nu au aderat la vreun cult care să le interzică acest păcat lumesc, dar casele împrăștiate pe distanțe de mulți kilometri omoară din fașă orice idee de afacere. Este satul Cununschi, din Brodina, unde vreo 40 de familii de oameni îndură vântul, ploile și ninsorile în condiții vitrege.
Pentru a ajunge să-i cunoști pe acești oameni trebuie să te iei cu muntele la trântă, așa cum o fac ei în fiecare zi pentru a putea supraviețui. Din centrul Brodinei și până la Cununschi sunt 15 km. O parte din drum se poate parcurge cu mașina, dar ultimii 3 km trebuie luați la pas.
Am plecat la drum împreună cu primarul Vasile Popescu și viceprimarul Ilie Haleța din Brodina, pe post de ghizi montani. La un moment dat părăsim drumul județean care face legătura cu Izvoarele Sucevei și intrăm în pădure. Zăpada tăiată cu o zi în urmă de câteva sănii joacă din când în când feste șoferului. Pe ultima sută de metri mașina nu mai vrea să asculte comenzile. Nu ne rămâne de făcut decât să coborâm și să punem umărul pentru a scoate caii putere din impas. Odată parcată, mașina rămâne sub protecția arborilor, iar noi ne afundăm în pădure, pe un drum comunalo-forestier. Prima parte e mai dificilă, iar ascensiunea este îngreunată și de zăpada afânată. E ora 9 dimineața și suntem primii oameni care mergem spre Cununschi în acea zi.
Clăi cu fân și garduri în drum
După vreo jumătate de oră de bătaie cu zăpada ajungem în sfârșit la ceea ce pare o casă. Viceprimarul Ilie Haleța bate la ușă. Nici un răspuns. Așa cum se face la munte, intră în casă și bate din nou la o altă ușă. Același rezultat. Intră în cameră, dar se vede treaba că stăpânul e plecat pe undeva. Ieșim și dăm să ne continuăm drumul. De nicăieri apare un bătrân cu fața brăzdată de vânt și ger. Aduce niște fân pentru animalele pe care le are în grajd. Ne oprim să-l salutăm și apoi ne continuăm drumul.
Urcușul s-a cam terminat, ceea ce ne dă posibilitatea să vedem mai în liniște peisajul superb care se deschide de pe vârful muntelui. Trecem pe lângă clăile de fân, ne „împiedicăm” de câte un gard pus chiar în mijlocul drumului, dar toate astea fac parte din viața satului de munte.
Undeva sus, pe o culme, se zărește o bisericuță. Ne apropiem ușor de ea și o privim din afara gardului împrejmuitor. Zăpada troienită a acoperit parțial mormintele și crucile, și totul pare înghețat într-o lume arhaică de acum câteva sute de ani.
Ion „Ivan” Buceac
De la bisericuța satului o luăm pe o potecă ce duce spre câteva case care par mai apropiate. Trecem pe lângă prima din ele. Câteva oi care rumegă fân și un câine care latră sunt singurele semne de viață. Mai facem vreo 300 de metri și ajungem la o casă vopsită în verde cu „ligheanul” de la „Digi TV” în fața porții. „Soneria” câinelui îl scoate din casă pe stăpân, care pare surprins să-l vadă pe primar în bătătura sa fără să fi reclamat vreo problemă.
Ion „Ivan” Buceac ne invită în casă, așa cum e obiceiul la huțuli. Viața i-a fost marcată de la început și până acum, la cei 78 de ani, de aceste locuri. Nu îi pare rău nici o clipă că nu a coborât într-un sat unde putea duce un trai mai lipsit de greutăți și lipsuri.
„Singura mea nemulțumire e că am îmbătrânit”, ne spune hâtru moș Ion. De fapt Ivan, că așa-i spun prietenii și oamenii din sat.
Trăiește cu „baba” lui de 49 de ani. Elisaveta Buceac are acum 71 de ani, dar nu este de loc din Cununschi, ci „de pe alt deal”. Despre cum l-a cunoscut pe cel alături de care-și trăiește zilele de jumătate de secol spune simplu: „Mi l-a scos dracu’ în cale”.
Soții Ion și Elisaveta Buceac își fac planuri pentru aniversarea nunții de aur. „Vrei nuntă de aur, dar să vedem dacă ai bani”, deschide discuția moș Ion. „Să văd ce cadou îmi dai”, replică imediat tușa Elisaveta. Răspunsul nu se lasă așteptat prea mult și e la fel de hazliu, pe cât de neașteptat: „Biciușca e în grajd, la locul ei”.
E dovada că viața grea din vârful muntelui nu le-a tocit deloc simțul umorului. Au luat viața ca un dar de la Dumnezeu, iar greutățile au fost mai ușor de suportat.
Săniile cu făină, zahăr și țuică
Cine intră într-o casă de huțul trebuie să știe că nu poate refuza un pahar de țuică. Așa se întâmplă și în casa familiei Buceac. Nici nu avem timp să ne dezmeticim prea bine, că pe masă apare o sticlă cu tescovină, iar paharele sunt umplute rapid. La fel de iute, ni se prezintă niște cârnați, chiftele și carne de porc. Cine bea un rachiu trebuie să ia și câte o îmbucătură. În jurul mesei se încinge și discuția. E singurul loc unde oamenii satului pot vorbi despre ale lor. În sat nu există nici o crâșmă, magazin sau vreo altă chestie din „lumea civilizată”. Pe timp de iarnă aprovizionarea se face cam o dată pe săptămână, când săniile coboară în Brodina și se întorc acasă încărcate cu de toate, de la țuică și suc, până la făină, zahăr și ulei.
„Ne aducem tot ce avem nevoie din timp, să nu fugim prin nămeți iarna”, dezvăluie Ion „Ivan” Buceac unul din secretele vieții de la munte.
Pe lângă ceea ce se cumpără de la magazine, alte produse sunt luate direct din gospodărie. Laptele vacilor și carnea de la animale sunt produse esențiale într-o gospodărie izolată de munte.
Tinerii fug din sat
Soții Buceac au zece copii, dar dintre toți aceștia numai unul singur mai stă acum împreună cu ei. Ceilalți, cu excepția unei fete care s-a măritat în Cununschi, sunt plecați din locurile natale. Încet-încet, satul se depopulează. Tinerii își găsesc de lucru prin alte părți și puțini aleg să rămână la Cununschi. Ultimul „mohican” al familiei Buceac are acum 30 de ani. Nu l-am găsit acasă, e plecat la muncă. În el își pun speranțele cei care i-au dat viață.
„Îi spun tot timpul să se însoare, dar el nimic. Îi mai place și gârgâlițul (n.a. – rachiul), dar e un băiat harnic. O femeie l-ar cuminți și l-ar face mai cu grijă de casă”, crede tatăl său.
Ion Buceac nu știe dacă fiul său cel mic va rămâne în casa părintească, dar nu-i rămâne decât să spere că așa se va întâmpla. Dacă viața va hotărî altceva, bătrânul este hotărât să aducă vreun nepot care să-i fie alături.
Nici nunțile nu se mai fac în sat, așa cum se întâmpla odinioară. Ultima dată când a avut loc un astfel de eveniment în Cununschi s-a întâmplat în urmă cu 3-4 ani. Mai nou, nunțile de fac la căminul cultural din Brodina, chiar dacă până acolo e de mers cale bună.
La discotecă, la pas peste munți
Puținii tineri care au rămas în sat au la îndemână posibilități restrânse pentru destindere. Rodica Prorociuc este una din fetele pentru care Cununschi nu oferă mare lucru. Sângele tânăr o împinge către locuri unde poate să se distreze cu alți prieteni de vârsta ei. Prea multe variante nu are. Așa că, periodic trece munții pentru a merge la discotecă, la Moldovița.
„Am de mers 10 km prin pădure până la Argel, sunt cam două ore bune de mers pe jos. De acolo iau câte o mașină și după discotecă rămân la o soră de-a mea din Moldovița”, a descris Rodica „banala” ieșire la o seară de distracție.
Rodica are acum 17 ani și încă nu s-a hotărât ce va face în viitor. Spune că ar vrea să rămână în sat, să fie alături de părinții ei, să-i ajute când vor avea nevoie. Nu pare foarte hotărâtă pentru a urma acest drum, dar… .
Lampa, un prieten neprețuit
Izolarea oamenilor din Cununschi s-a mai îndulcit în ultimii ani. Prima dată s-a întâmplat acum vreo 25-30 de ani, când statul comunist a tras energie electrică. Din păcate, beneficiile electrificării nu au ajuns la toate familiile. Nici pentru cei racordați la rețeaua de energie electrică nu curge lapte și miere. Din cauza vânturilor puternice, a înghețului sau altor situații neprevăzute, curentul cade frecvent. Firele de electricitate se rup, iar reparațiile durează și câteva zile. E vremea când oamenii se întorc la lampa cu gaz. Din fiecare casă nu lipsește niciodată stocul de petrol pentru lampă.
„Avem o problemă și cu gazul de lampă. Nu se prea găsește, iar singurul loc de unde-l putem cumpăra e la piața care se ține miercuri. Dacă nu ai gaz trebuie să te culci, iar iarna noaptea vine devreme tare”, a povestit moșul „Ivan”.
Gazul e adus din Ucraina și oamenii care-l cumpără spun că e un pic cam scump, 150.000 de lei vechi litrul.
Copiii, la școală prin nămeți
Viața e la fel de aspră în Cununschi și pentru bătrâni, dar și pentru copii. Școala care funcționa în sat a fost desființată din cauza numărului mic de elevi. Cei patru copii de vârstă școlară fac naveta în condiții improprii până la cea mai apropiată unitate de învățământ. Pentru a urca în microbuzul care-i duce la școală, elevii au de străbătut aproximativ 7-8 kilometri, în funcție de poziția casei în care locuiesc. Cea mai mare parte din traseu este prin pădure, iar riscul să fie atacați de animale sălbatice e prezent mereu.
„Aceasta este într-adevăr o problemă serioasă, la care continuăm să căutăm soluții. O variantă ar fi înființarea unui internat la Brodina, unde copiii din Cununschi, dar și din celelalte sate izolate, să stea în timpul săptămânii. Aici ar putea beneficia de săli de meditație, mese zilnice și de condiții normale de școală. Trebuie să găsim soluții legale și finanțare”, a mărturisit primarul din Brodina, Vasile Popescu.
Biserica
Locul unde oamenii din Cununschi se pot întâlni cu toții este biserica. Duminică de duminică, la fiecare sărbătoare sau înmormântare, biserica din sat se umple. A fost construită cu mai mulți ani în urmă, dar recent, oamenii au început lucrările de renovare și pictare a interiorului. Responsabilitatea și-a asumat-o Dumitru Buceac, unul din fiii lui Ion „Ivan” Buceac. De când a ajuns consilier eparhial, în urmă cu mai bine de doi ani, Mitică, așa cum îi spun oamenii din sat, s-a implicat total în această acțiune. Sosit acasă la părinți, Mitică Buceac ne-a prezentat mica, dar cocheta bisericuță din Cununschi, dezvăluind că toate lucrările au costat până acum peste 50.000 de lei.
„Avem 84 de icoane pictate în biserică. Majoritatea au fost făcute cu banii oamenilor din sat, dar o parte s-au pictat prin contribuția unor persoane cu funcții de conducere, dar mai ales cu suflet mare, din Suceava. E mândria noastră, iar la slujbe nu vin doar oamenii din Cununschi, ci și din satele învecinate”, a mărturisit Mitică Buceac.
Între timp, s-a intrat în linie dreaptă pentru resfințirea bisericii, cu hramul Înălțarea Domnului. E un moment extrem de important pentru întreaga comunitate din Cununschi. 28 mai 2010, când în sat vor veni preoți simpli și înalți prelați, în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va reprezenta o zi pe care nimeni nu o va ignora, și mai ales nu o va uita.
Centrul Bucovinei
Lângă biserica din Cununschi se află un loc cu care localnicii se mândresc. Ascunsă sub troiene, o bornă amplasată cu zeci de ani în urmă marchează centrul Bucovinei. Al Bucovinei mari, care cuprinde și teritoriile aflate acum în Ucraina. „Noi suntem de la centru, din centrul Bucovinei”, se laudă șmecherește oamenii din Cununschi.
Telefon mobil, în loc de strigăte
Chiar dacă în Cununschi nu toate gospodăriile sunt racordate la rețeaua de alimentare cu energie electrică, telefonul mobil nu lipsește din dotarea nimănui. Oamenii locului au rezolvat astfel problema unei discuții cu vecinii aflați la jumătate de kilometru. Prin apăsarea unor taste a fost înlocuită vechea modalitate de comunicare, prin strigăte prelungite.
Mobilul este și legătura cu copiii plecați din sat, la care bătrânii apelează ori de câte ori au nevoie de medicamente, hrană sau alte produse.
Electrificarea, o cerere greu de îndeplinit
Dacă oamenii din satele izolate s-au învățat deja cu drumurile dificile, sau cu aprovizionarea săptămânală, o altă lipsă o resimt din plin. Racordarea gospodăriilor la rețeaua de energie electrică este principala cerere a acestor oameni greu încercați.
Viceprimarul Ilie Haleța spune că în acest moment sunt 76 de familii din comuna Brodina care nu beneficiază de curent electric. „E greu de îndeplinit această solicitare, pentru că gospodăriile sunt împrăștiate, iar costurile sunt enorme”, a punctat Haleța.
La „păscut”, iarna
Chiar dacă afară e ger și multă zăpadă, animalele nu sunt hrănite în grajd. Oamenii dau drumul animalelor spre clăile cu fân adunate pe timp de vară. Vacile rumegă nutrețul și când o claie se termină gospodarii desfac o alta. În felul acesta se îngrașă și pământul cu bălegar de vacă și resturi de fân, iar gospodarii sunt scutiți de o muncă în plus.
