SATU MARE. Satul Satu Mare a fost atestat documentar în 15 iulie 1445, când Ștefan Vodă, fratele lui Ilie Vodă, l-a „miluit” pe Oancea logofăt, cu, „pe Suceavă, Satul Mare”.
În 24 februarie 1582, din voia lui Iancul Sasul Vodă, „Satul Mare, care a fost dreapta noastră ocină de la Ștefan Vodă cel Bătrân”, a fost dăruit mănăstirii Sf. Ilie, hotarul satului, „cu morile în părău”, cuprinzând reperele toponimice: „denspre Bădeuți, de la apa Sucevii, peste tufiș și cămp, prin mijlocul heleșteului, lângă piue”, făntăna Ștefului, spre troian, la părăul Vălhoveț, movila cu baltă spre satul Volovăț, hotarul Rădăuților, părăul Runciu pănă la Plop, peste părăul Pazin, hotarul Macicăuților, apa Sucevei drept spre Drăgănești.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Satul Mare, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 15 scutelnici ai spătarului Enăkaki, 3 femei sărace, 2 scutelnici ai episcopului Dositei Herescul și 1 țigan.
În 12 septembrie 1744, „Căruntu, de 90 ani, din Satu Mare” depune mărturie la stâlpirea hotarului Volovățului.
În 1774, Satu Mare avea 24 familii țărănești, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Vicovilor, 2 popi, 25 țărani, numărul familiilor ajungând la 60 în 1784.
În 1787, câteva din cele optzeci de familii de agricultori germani, veniți din Remania, din Bavaria și din Baden-Württemberg, s-au așezat la Satu Mare, localitatea ajungând, datorită modelelor de gospodării și de gospodărire nemțești, una dintre cele mai frumoase și mai prospere din Bucovina vremii.
Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Satu Mare a fost construită în 1772 și restaurată în 1845. În 1843, când în cei 867 enoriași număra și pe cei câțiva ortodocși din Hadikfalva, biserica era slujită de parohul Vasilie POPESCUL. În 1876, parohia Satu Mare și Hadikfalva, cu 1.182 enoriași, îl avea paroh pe Mihail ILIUȚ. În 1907, paroh era Theodor POLONIC, născut în 1850, preot din 1873, paroh din 1885, iar cantor, din 1906, Athanasie ȚIBU, născut în 1867.
Din 1838, funcționa în Satu Mare o școală germană cu 3 clase, iar din 1867, și o școală românească cu 3 clase[2].
În 1886, Ștefan P. Popescu din Cernăuți intra în posesia unui „răvaș istoric” din 1702, o scrisoare a lui Ursu Ureche, staroste al Cernăuților, către fiul lui, Zaharie Ureche, care, rănit de moarte fiind de către „un păgân de leah, din gios de episcopie Rădăuțului, întru Satu Mare și saga dinspre Dornești, pe un pisc de deal din cea parte de apa Sucevii, la Cetățuie sau Șanțul Litvanului”, săpase trei gropi, iar în cea din mijloc ascunsese „două tearhuri de piele pline de bani, mai mult aur și argint”. Suma era atât de mare, încât ar fi ajuns pentru construirea unei biserici la Soci și pentru cumpărarea unei moșii de la boierul Șirban. Starostele fusese rănit în ziua de 23 iunie 1702[3].
În 1890, comuna Satu Mare avea 4.300 locuitori, un primar român, Ioan Lavric, și un primar german, Richard Wolf. La școala românească erau învățători George Vrăbiuță și Aspazia Popescul, iar la școala germană profesau Simion Mayer-senior și Simion Mayer-junior.
Parohia ortodoxă era slujită de parohul Teodor Polonic și de cantorul bisericesc Vasile Lupștea.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 340
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 49, 1876 p. 49, 1907 p. 128
[3] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 10, 15 Octombrie 1886, p. 4