Satu Mare: Aproximativ o sută de persoane au sărbătorit în stradă demisia Guvernului Boc



Aproximativ o sută de persoane, în frunte cu liderii județeni ai PSD Satu Mare, s-au adunat, ieri după-amiază, pe platoul din fața statuii Lupoaicei din municipiu, pentru a sărbători demisia Guvernului Boc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La manifestare au fost prezenți președintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, prim-vicepreședintele PSD Satu Mare, deputatul Gheorghe Ciocan, vicepreședinții Mircea Govor și Mircea Ardelean, primari din județ, alături de alte aproape o sută de persoane.
Participanții au avut steaguri și pancarte pe care se putea citi „Ieși afară, javră ordinară”, „Băsescu suspendat!”, „Anticipate, nu comasate!”, „Să trăim bine, Băsescu, fără tine”, „Nu vă fie frică, și Băsescu pică”, „Jos Băsescu!”.
Un tânăr a avut o marionetă cu chipul lui Traian Băsescu, iar un altul una cu Elena Udrea, pe care scria „Aici sunt banii noștri, în poșetă”, iar pe poșetă scria „LV de 12.000 de euro”.
Ulterior, a vorbit președintele organizației județene Satu Mare a PSD, Valer Marian, care a arătat că demisia Guvernului Boc nu înseamnă „sfârșitul bătăliei”.
„Sărbătorim astăzi (ieri – n.r.) căderea Guvernului Boc, cel mai neputincios, mai neștiutor, mai veros și mai corupt guvern din istoria României, nu numai a României postdecembriste. Nici Ceaușescu, nici Dej și nici Antonescu n-au avut guverne atât de slabe și în același timp atât de corupte. Astăzi au fugit șoriceii Emil Boc, Elena Udrea, Traian Igaș, Sulfina Barbu și alții. Șobolanul se află încă la Palatul Cotroceni și miroase tot mai urât acolo, la căldură. Va trebui să-l transferăm într-un loc mai răcoros. Dacă de Ziua Îndrăgostiților l-am lăsat pe Băsescu fără drăgălașa lui Elena și fără drăgălașul lui Emil, sper ca de Mărțișor să reușim să lăsăm această țară fără acest președinte caricatural și satanist, care a făcut atât de mult rău României. Să strigăm deci: «Mărțișor fără dictator!»”, a declarat liderul PSD Satu Mare.
Manifestarea a continuat cu o serie de cântece interpretate de folkistul sătmărean Octavian Bud, printre care „Sfârșitul nu-i aici”, „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Treceți batalioane române Carpații”, „Unde-s banii țării”, „Veniți la Alba Iulia-n Ardeal”.
În pauzele dintre cântece, protestatarii au scandat „Mărțișor fără dictator”, „Jos Băsescu”, „Ole, ole, ole, nici Băsescu nu mai e”, „Dacă vă pasă, nu stați în casă”, „Ieși afară, javră ordinară”, au fluierat și au huiduit actuala putere din România.
Manifestarea s-a încheiat după aproximativ o oră.