M-am enervat și eu inițial zilele trecute, când am văzut că polițiștii din Stulpicani au fost puși în libertate. Arestați pentru infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită, trafic de influență sau furnizarea de informații ce nu sunt destinate publicității, polițiștii din Stulpicani au fost puși în libertate din cauza unui viciu de procedură. Mai exact, în motivarea sentinței prin care a fost menținută măsura arestării preventive nu apăreau numele polițiștilor. Se pare că, pentru a-și ușura munca, un angajat al Tribunalului Suceava a copiat din computer motivarea din dosarul altui polițist, din Salcea, trimis în judecată pentru fapte asemănătoare cu cele de care sunt acuzați polițiștii din Stulpicani. Apoi, a dat „paste” la motivarea sentinței polițiștilor din Stulpicani, fără a se mai obosi să modifice și numele. Deci, a rezultat o motivare de menținere a arestării preventive a unor persoane ale căror nume nu apăreau în respectivul act. În aceste condiții, avocații polițiștilor din Stulpicani au cerut eliberarea clienților lor pe motiv de nulitate absolută a actului de prelungire a arestării preventive. Absolut firesc, judecătorii Curții de Apel Suceava au acceptat cererea avocaților.
Și tot zilele trecute, câțiva zeci de polițiști din Constanța, care luau șpagă de la șoferi și palmau dosare, au fost eliberați tot din cauza unui viciu de procedură. Mai exact, pentru faptele de care erau acuzați, ei trebuiau cercetați de procurori din altă structură a Parchetelor decât cei care au făcut dosarul.
Evident că prima reacție pe care o ai în cele două cazuri este de iritare, de revoltă față de incompetența unor funcționari ai statului – grefieri, judecători sau procurori. Dincolo de aceste trăiri, eu unul am avut un sentiment de satisfacție în legătură cu cele două cazuri. După ce mi-au trecut nervii, m-am bucurat, sincer, că respectivii polițiști au fost puși în libertate. Nu pentru că aș crede în nevinovăția lor. Lăsând la o parte treaba cu prezumția de nevinovăție, sunt convins că respectivii polițiștii sunt vinovați, că au săvârșit faptele de care sunt acuzați. Satisfacția mea este legată de modul în care s-a aplicat legea. Polițiștii, procurorii și judecătorii își desfășoară activitatea după niște reglementări legale care trebuie respectate până la ultima virgulă. Și, după cum arată cele două cazuri prezentate, aceste reglementări legale chiar trebuie respectate.
Și ce dacă, în cazul polițiștilor din Stulpicani, nu le apare numele în motivarea sentinței? „Am greșit”, putea spune judecătorul de la Tribunalul Suceava, „stați că modific imediat”. Nu domnule judecător, legea e lege, chiar și pentru dvs.
Ce dacă, în cazul polițiștilor din Constanța, dosarul a fost realizat de un procuror de la o altă structură decât cea stabilită de lege? Până la urmă, dosarul e tot dosar, probele sunt tot probe, indiferent de procurorul care le strânge. Teoretic, așa este, dar legea e lege, chiar și pentru procurori.
Ca o paralelă, e ca și cum ați avea nevoie de un aviz de construcție, să spunem, de la primărie, dar avizul respectiv îl semnează cineva de la prefectură. Un astfel de act e la fel de nul ca și cele menționate anterior.
Ideea este că astfel de cazuri creează precedente extrem de pozitive. În sensul că „organul” va trebui să aplice legea literă cu literă. Orice abuz, cât de mic, va duce la nulitatea demersurilor sale. E ca în filmele alea americane, când criminalul este pus în libertate de judecător pentru că, spre exemplu, polițistul a uitat să-i citească drepturile când l-a arestat. Și judecătorul, în pledoaria lui, își exprimă convingerea că respectivul este autorul crimei, dar, oricât ar părea de nedrept, îl pune în libertate. Pentru că legea e lege.
Partea proastă este că nu am auzit ca cineva să plătească pentru cele întâmplate. În cazul polițiștilor din Stulpicani, procurori și (alți) polițiști au muncit pentru a strânge probe. Puși în libertate, polițiștii din Stulpicani pot influența martorii, iar munca depusă în cazul lor poate fi în zadar, din cauza unui funcționar prea leneș. În cazul polițiștilor din Constanța, s-a muncit zile și nopți pentru a strânge probe. Toată munca a fost în zadar, pentru că un procuror a fost prea orgolios pentru a-și declina competența.
Satisfacția de care vorbeam legată de cele două cazuri va fi deplină abia atunci când voi vedea că vinovații pentru situațiile create vor fi sancționați. Vinovații, care și-au bătut joc de munca altora, care au dat dovadă de o incompetență ce nu-i recomandă pentru funcțiile pe care le ocupă.
