Haitele de lupi din zonele de munte ale Sucevei au băgat din nou în sperieți sătenii din comuna Poiana Stampei. În fiecare an, conducerea Primăriei a tot făcut apel la autorități să ia măsuri pentru reducerea numărului de lupi din zonă, despre care, la cât sunt de mulți, nu se tem să atace chiar în curțile oamenilor.
“Lupii s-au înmulțit foarte tare, ne-au atacat câinii din curți și vitele. Au fost cazuri în care copiii care mergeau ori veneau de la școală s-au întâlnit cu lupul în cale”, declară primarul comunei Poiana Stampei, Elisei Todașcă.
Acesta a trimis o adresă oficială Inspectoratului de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, prin care solicită ajutorul celor care au competența să intervină în acest caz.
“Vă rugăm să dispuneți măsuri urgente și concrete pentru rezolvarea problemelor prezentate mai sus”, se precizează în adresa trimisă ITRSV.
Înmulțirea efectivelor lupilor în zonele de munte a fost constatată și de vânătorii Direcției Silvice Suceava, care au descoperit numeroase cazuri în care haitele de lupi au sfâșiat cerbi și căprioare din domeniile de vânătoare pe care le au în administrare.





