Tensiune

Sătenii din Arbore au contestat în instanță construcția de case noi pentru romi



Scandalul strămutării locuințelor unor romi din comuna Arbore s-a mutat în instanță. După ce, la insistențele prefectului de Suceava, Alexandru Băișanu, consilierii locali din Arbore au acceptat să adopte o hotărâre prin care au alocat teren pentru a strămuta dintr-o zonă inundabilă 10 locuințe de romi, din 23 stabilite inițial, acum această hotărâre a fost atacată în instanță de localnici. Peste o sută de săteni din Arbore au contestat la secția Contencios administrativ a Tribunalului Suceava legalitatea hotărârii prin care Consiliul Local a aprobat lotizarea terenului pentru casele romilor. Primarul din Arbore, Ionel Hrincescu, ne-a declarat, ieri, că nu are foarte multe informații despre acțiunea consătenilor săi, dar știe că a fost întocmită o listă cu încă 124 de case aflate în zone inundabile, care ar trebui strămutate. Primarul a refuzat să spună dacă printre cele 124 de case se află și vreuna care să aparțină unei familii de romi, precizând doar că ceea ce se întâmplă în comuna sa nu are legătură cu etnia strămutaților.
În realitate, însă, atmosfera în comună este extrem de tensionată, sătenii fiind nemulțumiți de decizia Guvernului de a aloca fonduri și materiale de construcții pentru strămutarea a 23 de locuințe ale romilor. După mai multe runde de negocieri între autoritățile județene și cele locale, CL a acceptat lotizarea pentru 10 case de romi și 11 pentru români, iar două familii au refuzat să se mute de pe malul apei.
Sătenii spun că Guvernul face case romilor pentru ca aceștia „să-și țină caii în ele” Localnicii refuză să accepte decizia aleșilor lor și spun că în realitate pe malul apei romii și-au ridicat câteva bordeie, fără nici un fel de autorizație, iar acum Guvernul dă bani să le ridice acestora „case în care să-și țină caii”.
Nici un gospodar din Arbore nu vrea să aibă vecină o familie de romi, cu atât mai mult cu cât unii dintre romii din casele de pe malul apei ar mai fi avut și probleme cu legea.
„Mergem și noi și punem zece chirpici și niște pământ lângă pârâu, ridicăm o colibă, vărsăm o găleată de apă în ea și gata. Vine Guvernul și ne face casă? Fură, fac scandal, sunt murdari, n-au muncit o zi în viața lor și acum le face case printre noi, să-și țină caii în ele?”, spun sătenii revoltați.
Cei mai vehemenți sunt localnicii care ar urma să se învecineze cu „strămutații” romi, dar nemulțumirea este generalizată. Comunitatea din Arbore refuză, pur și simplu, să accepte ca romii să trăiască în mijlocul ei, după ce Guvernul le finanțează construcția caselor.



Recomandări

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă
Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Exploatarea forestieră, pe înțelesul tuturor: ”Lemnul ajunge în casele oamenilor sub formă de mobilă, hârtie, construcții sau căldură”

Acolo unde pădurea, piatra și tehnologia co-există, muntele dovedește că poate oferi viață, energie și dezvoltare sustenabilă
Acolo unde pădurea, piatra și tehnologia co-există, muntele dovedește că poate oferi viață, energie și dezvoltare sustenabilă