O parte din locuitorii comunei Șcheia au rămas fără apă potabilă zile în șir, după ce o avarie de proporții s-a produs la conducta ce alimentează și societatea Rulmentul.
Dacă la unii abonați ai ACET lipsa apei potabile a fost resimțită două-trei zile, în schimb, la alții, apa nu mai curge la robinete de șase zile.
Mai exact, e vorba de locuitorii de pe o străduță, care nu mai au apă potabilă începând din seara zilei de 6 iulie.
“Cât timp va trece până ne vom bucura și noi de «luxul» de a avea apă potabilă în casă, deoarece ne-am săturat să trăim ca în Evul Mediu?”, se întreabă unul dintre locuitorii din zona afectată, care a reclamat zilnic situația la ACET, fără să vadă rezolvarea problemei.
Pe de altă parte, reprezentanții ACET spun că s-au făcut eforturi mari pentru reconectarea unui număr cât mai mare de consumatori, în ciuda problemelor tehnice întâlnite și că, de azi, apa ar trebui să ajungă la robinetele tuturor celor afectați de avarie.
“Avaria a apărut la o conductă veche, de diametru mare, care alimentează zona dinspre Rulmentul. Deși echipele noastre au intervenit rapid pentru remedierea avariei, s-a constatat că degeaba repară într-o parte, că se strică mai încolo, din cauza uzurii avansate. Drept urmare, a trebuit găsită o altă soluție pentru rezolvarea problemei”, a explicat dispecerul de serviciu al ACET, Radu Orobeț.
Mai exact, echipele ACET au constatat că nu au cum să repare toate avariile care apar la vechea conductă, pentru că deasupra ei s-au construit case.
“Nu puteam remedia conducta decât dacă ni se dădea liberă trecere prin curțile oamenilor. Terenul fostului Aerodrom Șcheia, pe care trece conducta, a fost revendicat de oameni, li s-a retrocedat, iar acum sunt construite case pe deasupra conductei. În aceste condiții, cea mai bună soluție identificată este cea de montare a unei noi conducte care să preia sarcinile celei uzate. De vineri au început lucrările de montare a noii conducte și sperăm ca de miercuri(n.r. azi) să funcționăm în totalitate pe noua conductă. Între timp, la mulți dintre consumatorii racordați la conducta veche a fost reluată furnizarea apei potabile, etapizat, dar a mai rămas o porțiune care alimentează vreo zece case, unde reparațiile nu au fost posibile”, a declarat directorul tehnic al ACET, Mircea Onofreiciuc.
Lucrările de montare a unei noi conducte erau aproape finalizate ieri, încât chinul familiilor care stau de șase zile fără apă curentă s-ar putea încheia de astăzi.