Doi adolescenți în vârstă de 16, respectiv 17 ani, au furat o mașină, au luat cu ei patru amici, și aceștia minori, și s-au plimbat prin municipiul Suceava, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Plimbarea plină de adrenalină s-a terminat brusc, după ce unul dintre minorii care s-au urcat la volan a pierdut controlul asupra direcției și a intrat cu mașina în gardul unei case.
Mașina reclamată ca furată, găsită abandonată câteva străzi mai încolo
Aventura penală a celor șase minori s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, atunci când doi dintre ei, Răzvan G., de 16 ani, și Gheorghe P., de 17 ani, au sustras de pe strada Gării din municipiul Suceava un autoturism Dacia Papuc.
Alertați de proprietar o zi mai târziu, polițiștii au găsit mașina abandonată în gardul unui imobil de pe strada Mitocelului.
“O porțiune de 6 metri de gard din tablă ondulată este distrusă și autoturismul este avariat în partea din față”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
În urma cercetărilor, judiciariștii de la Furturi Auto au dat de urma celor doi minori și au aflat de la aceștia că au deschis Dacia Papuc cu o cheie de la un alt autoturism, au pornit-o pe direct și au condus pe rând prin oraș.
Pe drum au luat cu ei patru minori, prieteni de-ai lor, care au fost identificați de polițiști și au declarat că nu au participat la deschiderea și pornirea mașinii, ci doar au fost în interior în calitate de pasageri.
În aceste condiții, polițiștii au dispus începerea urmăririi penale față de Răzvan G. și Gheorghe P., pentru trei infracțiuni: furt calificat, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului, ca urmare a comiterii unei infracțiuni.
Minorul în vârstă de 17 ani, cel care se afla la volan în momentul în care a intrat cu mașina în gard, și-a luat angajamentul să achite părților vătămate contravaloarea prejudiciului cauzat.