Șase metode simple de a preveni migrena



Migrena – o afecțiune care se manifestă, în principal, prin dureri de cap violente, uneori însoțite și de alte simptome, precum greața sau fotofobia – afectează un mare număr de persoane, majoritatea fiind femei. Câteva obiceiuri simple din viața de zi cu zi reduc însă probabilitatea apariției acestor crize dureroase.
Mănâncă regulat, pentru a menține constant nivelul glicemiei
Dacă trece prea mult timp între mese, scăderea nivelului de glucoză în sânge poate declanșa dureri de cap. Păstrează la îndemână câteva gustări sănătoase – alune sau nuci nesărate, fructe uscate, hummus, legume – pentru a nu ajunge la hipoglicemie; de asemenea, bea apă, pentru a rămâne bine hidratat(ă).
Încearcă un supliment
Unele cercetări au sugerat că administrarea unor suplimente de vitamina B2, magneziu, coenzima Q10 și/sau plante precum spilcuța (Tanacetum parthenium) ar putea preveni migrena. Dar administrarea lor trebuie făcută doar după consultarea cu medicul, mai ales dacă pacienta e o femeie gravidă sau care alăptează.
Fă exerciții cardio
Un studiu suedez de mică amploare a arătat că persoanele care sufereau de migrenă și care făceau exerciții la bicicleta medicinală timp de 3 ore pe săptămână aveau, după 3 luni, mai puțin crize de migrenă, iar acestea erau mai puțin dureroase. Dar și alte tipuri de exerciții – Zumba, jogging – pot avea efecte similare, cu condiția să fie abordate treptat și să nu exagerați cu ele. Exagerările pot, la drept vorbind, să declanșeze o migrenă.
Descurcă-te cu stresul
Stresul poate fi asociat cu migrenele, dar nu întotdeauna stresul însuși este de vină; uneori tocmai liniștirea atmosferei poate declanșa o durere de cap, oricât de ciudat ar părea. Hormonul de stres numit cortizol poate atenua durerea, iar scăderea nivelului de cortizol poate, așadar, intensifica durerile, cred autorii unui studiu realizat la Montefiore Headache Center din New York. Încercați pe cât posibil să trăiți echilibrat, în ritm constant, pentru a evita variațiile mari ale nivelului de cortizol.
Atenție la metodele contraceptive
În cazul femeilor, medicamentele ce conțin estrogeni, inclusiv pilulele și dispozitivele contraceptive cu hormoni, ca și terapia de substituție hormonală, pot determina fluctuații ale nivelului de hormoni din organism, care pot duce la apariția sau înrăutățirea migrenelor. Discutați problema cu medicul, pentru o eventuală schimbare a tratamentului sau a metodei contraceptive.
Terapia prin sex
În afară de reducerea nivelului de stres, activitatea sexuală are și capacitatea de a atenua simptomele migrenei, sugerează un studiu german din anul 2013. Efectul s-ar putea datora eliberării de endorfine, analgezice naturale ale organismului, secretate în cursul actului sexual, mai ales cu prilejul orgasmului.
Sursa: Fox News – descopera.ro



Recomandări