Condamnare

Șase luni la pușcărie, după ce a bătut-o pe vecina care i-a cerut să-i plătească cheltuielile de judecată



Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost săltat de acasă în urmă cu două zile de polițiști, după ce a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare de Judecătoria Suceava, pentru că a bătut-o pe o vecină de-a sa, care i-a cerut să-i plătească cheltuielile de judecată.
Fapta pentru care Ioan Nedelcu, din satul Bosanci, va face sărbătorile în spatele gratiilor s-a petrecut pe 21 iunie 2011.
Victima, Eugeniea Dumitraș, s-a întâlnit cu agresorul și i-a reproșat acestuia că nu a făcut nici un demers pentru a-i plăti cheltuielile de judecată în procesul pe care tânărul l-a avut cu soțul victimei. Pe acesta din urmă, Ioan Nedelcu l-a bătut crunt în martie 2007, fiind condamnat definitiv în mai 2010 la zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă.
Nedelcu a fost eliberat condiționat, cu un rest de pedeapsă de 105 zile de închisoare, însă a „uitat” de plata cheltuielilor de judecată, la care fusese obligat de instanță.
Când Eugeniea Dumitraș i-a cerut banii pentru cheltuielile de judecată, Ioan Nedelcu, susțin procurorii în rechizitoriu, s-a năpustit asupra femeii și a lovit-o cu pumnul în zona feței. Victima s-a dezechilibrat, a căzut și a început să strige după ajutor, însă tânărul a continuat să o lovească.
Eugeniea Dumitraș a fost salvată de soțul ei, care se afla în curtea casei și a auzit strigătele de ajutor ale soției sale.
Pentru fapta sa, Ioan Nedelcu a fost condamnat zilele trecute la șase luni de închisoare și obligat la alte cheltuieli de judecată: 938 de lei daune materiale, 500 de lei daune morale și 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal.
„În urma măsurilor întreprinse de polițiști, cel în cauză a fost identificat, reținut și introdus în arest”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.