Condamnările date de instanțele de judecată din județ împotriva șoferilor care omoară oameni nu încetează să surprindă neplăcut. Șoferi băuți care au accidentat mortal pietoni care se deplasau regulamentar au scăpat doar cu pedepse de doi-trei ani de închisoare cu suspendare, prevederile Codului Penal, blânde cu acest tip de infracțiune, fiind invocate cel mai adesea. O ultimă decizie a judecătorilor le întrece însă pe toate: un șofer beat turtă, care a trecut peste un copil pe trotuar, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare.
23 iulie 2010. Strada Foresta din municipiul Vatra Dornei, la ieșirea din stațiune spre Dorna Arini.
Anton David, un copil în vârstă de 14 ani, mergea cu o bicicletă, pe trotuar, în apropiere de locuința familiei sale. Conform anchetei agenților de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Vatra Dornei, Marius George Pâslariu, în vârstă de 26 de ani, și el localnic, circula cu viteză excesivă la volanul unui autoturism Ford Mondeo, pe direcția Vatra Dornei – Dorna Arini. Intrat într-o curbă deosebit de periculoasă, acesta a scăpat mașina de sub control, spre stânga, iar tragedia nu a mai putut fi evitată. Șoferul a intrat pe sensul opus de mers, apoi a urcat pe trotuar și l-a lovit în plin pe copilul de 14 ani. Mașina a trecut cu roțile peste corpul minorului, oprindu-se după ce s-a izbit violent de un stâlp din beton.
Ca o ironie a sorții, din impact, copilul a fost târât până în curtea cimitirului din apropiere. Personalul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic. Cu leziuni grave la cap și cu corpul zdrobit, acesta a murit în scurt timp.
Șoferul a stat în spital, apoi în arest preventiv
Șoferul a fost rănit în urma impactului, ajungând la spital.
Rezultatele probelor biologice de sânge au arătat de ce șoferul nu și-a mai putut controla mașina. Proba ajunsă la polițiștii anchetatori a arătat o concentrație de 2,25 grame per litru alcool în sânge.
Tânărul șofer a stat în spital mai bine de două săptămâni, la Suceava și apoi la Iași. Cum au considerat că au în față un caz de ucidere din culpă extrem de grav, fără circumstanțe atenuante, având în vedere starea avansată de ebrietate a șoferului, polițiștii din Vatra Dornei l-au arestat pe acesta, pe 9 august 2010, la ieșirea din spital, pe baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei l-au prezentat apoi instanței locale, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii din Vatra Dornei au acceptat atunci propunerea, astfel că inculpatul a stat în arest preventiv de pe 13 august și până pe 10 septembrie 2010. În total așadar, aproape o lună de arest preventiv.
Condamnat la șase luni cu suspendare și la plata spitalizării
Pentru familia victimei, lovitura avea să vină din partea aceleiași Judecătorii Vatra Dornei, pe data de 10 martie 2011. Pentru ucidere din culpă în formă agravantă pe fond de consum de alcool, Marius George Pâslariu a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare. Conform aceleiași decizii, inculpatul a fost obligat să-și plătească spitalizarea, având de achitat Spitalului Județean Suceava suma de 657,78 lei și Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași suma de 1.123,18 lei. De asemenea, inculpatul a mai fost pus să plătească 550 de lei cheltuieli de judecată.
Cât despre pretențiile civile ale părinților copilului de 14 ani, instanța a decis disjungerea cauzei, aceasta judecându-se separat.
Procurorii au făcut recurs
Nemulțumit de decizia instanței de a-l condamna la șase luni de închisoare cu suspendare, procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, care a instrumentat dosarul, a făcut recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Suceava.
Recent, Monitorul de Suceava a mai scris despre un caz asemănător. Un șofer din Vicovu de Sus, care a accidentat mortal un pieton și apoi a fugit, când a fost ulterior depistat de polițiști fiind și băut, și care a încercat să scape de răspundere susținând că la volan era soția sa, a fost condamnat definitiv și irevocabil la doi ani de închisoare cu suspendare.
Condamnările de acest gen tind să devină de altfel o practică în justiție, indiferent de modul în care s-au produs accidentele și de lipsa de circumstanțe atenuante a unora dintre șoferii inculpați.