Șase irakieni au fost prinși de Garda de Coastă în timp ce încercau să intre ilegal în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat șase cetățeni irakieni, patru adulți și doi copii, care au încercat să intre ilegal în țară din Bulgaria, pe jos, cu scopul de a ajunge în Germania, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, scrie Mediafax.”În data de 27.11.2016, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov au desfășurat, în baza unei informații, o acțiune de combatere a migrației ilegale în zona de competență. Astfel, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, pe un drum național din județul Constanța, în zona de frontiera din apropierea Mănăstirii Dervent, două autovehicule în care se aflau 3 cetățeni bulgari, respectiv un cetățean bulgar și 6 cetățeni irakieni”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Recomandări

Suceveni care au luat fictiv în spațiu persoane din Ucraina, Moldova sau Rusia, luați la întrebări și călcați de poliție

Polițiștii de la Imigrări Suceava au depistat peste 100 de cetățeni străini în situații ilegale și au emis peste 4.500 de avize de angajare pentru străini