Social

Șase frați, abandonați la rude de părinții plecați în străinătate



Șase frați, abandonați la rude de părinții plecați în străinătate, au ajuns în grija statului, după ce familia în grija căreia au fost lăsați nu mai făcea față lipsurilor. Familia mai avea și alți copii în îngrijire și o situație financiară precară.
Cei șase frați ajunseseră să trăiască din cerșit. Copiii au fost luați de la rude în regim de urgență, după care au fost dați în îngrijire unor asistenți maternali profesioniști, numiți și „părinți de profesie”.
La mila publică
Directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a spus că cei șase frați erau în evidența instituției de protecție a copilului de aproximativ un an de zile, situația lor fiind monitorizată și de Serviciul de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu.
„Deoarece în evoluția cazului au apărut modificări care au impus intervenția noastră și a autorităților locale, cei șase copilași au fost dați spre îngrijire unor asistenți maternali. Părinții copiilor au plecat în străinătate, iar aceștia au rămas în grija unei rude care mai avea și alți copii, dar care nu mai făcea față nevoilor acestora, cei mici fiind văzuți deseori apelând la mila publică”, ne-a spus Margareta Isăilă.
Rămași în grija unui tată alcoolic
În perioada 1 iulie -20 august, Serviciul de evaluare a situației de risc și intervenție în regim de urgență din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a propus instanței judecătorești instituirea măsurii de plasament în regim de urgență pentru 11 copii de pe raza județului, proveniți din patru familii diferite. Este și cazul a trei frați rămași în grija tatălui, consumator de băuturi alcoolice, după ce mama acestora a plecat în străinătate. La fel ca în multe alte cazuri, femeia a plecat în occident cu gândul de a rămâne o perioadă scurtă, însă aceasta s-a prelungit, astfel că în familie s-a instalat o ruptură puternică între ea și copii. Cu atât mai mult cu cât femeia a știut pe mâna cui lasă copiii, “în grija unui tată alcoolic”. Deși Protecția Copilului Suceava cunoștea situația celor trei minori și a vrut de mai multe ori să ia copiii de lângă tată, să-i interneze într-un centru de plasament, bărbatul a refuzat vehement.„Tatăl copiilor a refuzat sprijinul nostru, deoarece, periodic, mama copiilor suna și promitea că se va întoarce în țară și va lua copiii cu ea în străinătate.
Conștientizând faptul că nu face față în procesul de creștere și îngrijirea copiilor, tatăl acestora a fost de acord, ca până la revenirea mamei în țară, copiii să fie instituționalizați”, a completat Magda Isăilă.
O măsură specială de protecție s-a instituit și pentru alți doi minori, la cererea bunicii materne, în grija căreia se aflau de mai multă vreme. Mama copiilor nu se mai interesa de soarta micuților, iar bunica, fiind foarte bolnavă, nu se mai putea ocupa de creșterea și îngrijirea lor.