În perioada 7-11 aprilie 2014, La Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, se va desfășura etapa națională a Olimpiadei de Biologie.
Șase elevi din județ s-au calificat la această fază a competiției. Este vorba despre Monica Florentina Crihan de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești (prof. îndrumător Simona Saldinger), Vlad Morhan și Beniamin Vasileniuc, ambii de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava (prof. îndrumător Carmen Constantineanu), Nicolae Andronic-Gorcea și Ștefan Dascălu, ambii de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava (prof. îndrumător Ramona Morar) și Anamaria Bardan de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (prof. îndrumător Cătălina Iurea).
Aceștia au fost selectați în urma etapei județene a Olimpiadei de Biologie care a avut loc în data de 1 martie, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava.
220 elevi din județ au participat la faza județeană, dintre care 104 elevi de gimnaziu și 116 de liceu.