Armata sudaneză a ucis șase dintre răpitorii celor 11 turiști europeni și opt egipteni, luați ostatici în Egipt în urmă cu nouă zile, și a arestat alți doi, a anunțat duminică Mahjoub Fadl Badri, consilier al președinției sudaneze, citat de AFP.
„Forțele sudaneze au urmat pașii răpitorilor în (zona) Jebel Ouanat și i-au găsit la frontiera cu Ciadul”, a declarat Badri.
El a precizat că „forțele sudaneze au ucis șase dintre aceștia, inclusiv liderul unei grupări rebele din Darfur, și au arestat doi”, adăugând că grupul de ostatici s-ar afla într-o „ascunzătoare” din Ciad.
Capturați la 19 septembrie în zona deșertică din sud-vestul Egiptului, în timp ce se aflau într-un safari cu autovehicule de teren, cei 19 ostatici au fost întâi transferați în Sudan de către răpitori, a căror naționalitate este necunoscută.
Grupul este format din 11 turiști – cinci italieni, cinci germani și o româncă – precum și opt egipteni: doi ghizi, patru șoferi, un grănicer și organizatorul excursiei.
Ulterior, Sudanul a anunțat că grupul de ostatici a fost transferat în Libia, „la circa 13-15 kilometri de frontieră”, în regiunea Jebel Aounat, la limita Sudanului, Egiptului și Libiei. Un oficial egiptean din domeniul securității confirmase informația, însă Libia a dezmințit-o.
Duminică, un oficial sudanez de rang înalt a anunțat că răpitorii au dus ostaticii din Libia în Sudan și par să se îndrepte spre frontiera egipteană.