23 ianuarie2002. Răpirea. Apoi, 1 februarie, decapitarea. Un fișier video horror circulă prin internet. Dar nu e ficțiune. Este realitate. Filmul reprezenta, după un scenariu cu mesaj punitiv terorist, tortura psihică și decapitarea lentă cu suplicii și în direct a unui om. Daniel Pearl, jurnalist de la Wall Street Journal, întrunise la momentul capturării sale de către un grup islamic de extremiști pakistanezi toate condițiile incitării la omorul ritual islamic : era american evreu ce scria la cel mai profund capitalist cotidian din lume.
Decapitarea ca ecologie divină islamică, își are originile în Coran. “Când întâlnești pe infideli pe câmpul de luptă, lovește la gâtlej” și “Voi stârni groaza în inima infidelilor, tăindu-le capetele și zdrobindu-le mâinile” spun câteva pasaje sugestive privind teologia și tehnologia acestei insituții simbolice a jurământului față de Allah. Anihilarea dușmanului prin procedeul decapitării are la bază cuvintele lui Mahomed de la ultima sa înfățișare înaintea drept-credincioșilor: “Am primit poruncă să lupt împotriva oamenilor, până când toți vor mărturisi: “Nu e alt Dumnezeu, decât Allah!” Aici, în cumulul de presiuni istorică, spirituală, religioasă și culturală, să găsesc rădăcinile actualului terorism islamic, căruia i–a căzut victimă acum șase ani și jurnalistul Daniel Pearl. Agresivitatea islamică nu este, însă, o noutate în istorie. Ea a fost cercetată de-a lungul timpului de numeroși teologi, istorici, militari, politologi, psihologi, psihiatri, filozofi, jurnaliști sau analiști strategici, între care Besançon, Burckhardt, Churchill, Gibbon, Huntington, Lévy, Patai, Pearl, Pirenne, Renan, Spengler, Toynbee. Apelând la arheologia spirituală, cercetătorii au identificat drept cauză a violenței extreme din fundamentalismul islamic fixația sa într-o doctrină religioasă rigidă, nereformată în mii de ani, neadaptată la evoluția umanității și care aplică și la ora actuală o autoritate spirituală incandescentă și extremă asupra vieții sociale a Islamului.
Majoritatea orientalilor și occidentalilor creștini sau evrei ori de alte religii nu pare să fie prea atentă la mesajul explicit actual al terorismului islamic, identic cu cel de pe vremea ultimului califat : Islamul nu și-a propus niciodată și nu își pune nici azi problema reîmpărțirii lumii, ci numai problema asimilării ei totale. În acest sens, aici este vorba numai despre manifestarea conceptului de Supunere (Islam) care acompaniază imperialismul islamic. Această teorie, susținută de Traian Ungureanu în cartea sa Războiul timpurilor – declin occidental și asediu islamic, Editura Humanitas, București, 2006 (dar susținută încă de Bernard-Henry Lévy în Who Killed Daniel Pearl ?, Melville House Publishing în 2003), fiind expusă și în monografia dedicată fenomenului de Efraim Karsh, are la bază constatarea că imperialismul islamic e « profund oriental și intens arab. Oriental, pentru că ideea imperială e creația spațiului oriental (vezi exemplele imperiilor egiptean, asirian, babilonian). » Occidentul a ajuns mult mai târziu la ideea imperială, dar a fost primul care a abandonat-o deja. Spațiul islamic continuă tradiția imperială « pe care o legitimează religios, propagând-o prin ipostaze istorice succesive : arabismul secolelor imediat următoare morții Profetului militar, expansiunea otomană, mesianismul revoluționar islamic iranian, doctrina Califatului, reluată explicit de Osama Bin Laden. »
Supreviețuind durerii atroce declanșată de asasinarea la 1 februarie 2002 la Karachi, Pakistan, a soțului ei în vârstă de numai 38 de ani, Mariane Pearl a scris o carte intitulată A Mighty Heart care a fost repede ecranizată de Brad Pitt, în rolurile principale fiind distribuiți Angelina Jolie și Dan Futterman. Cartea este axată pe cinci teme fundamentale în abordarea actuală a discriminării : 1. Identitate, moștenire ; 2. Înțelegere, alegere și convingere (inclusiv credință religioasă) ; 3. Umanitate și etnie ; 4. Tikkun Olam (evr. repararea, refacerea armoniei lumii) ; 5. Justiție (Dreptate). La reușita ei au participat prin texte selectate, într-o exemplară solidaritate umană, Theodore Bikel, Alan Dershowitz, Kirk Douglas, Ruth Bader Ginsburg, Larry King, Amos Oz, Shimon Peres, Daniel Schorr, Elie Wiesel, Peter Yarrow, A.B. Yehoshua.
Povestea filmului Speranța moare ultima, văzut și de români (premiera în România la 26 octombrie 2007), e clară și simplă precum a fost și viața lui Daniel Pearl : fiind editor pe Asia de Sud al cotidianului Wall Street Journal, Daniel Pearl făcea (în 2002, după atacul din septembrie 2001), în Pakistan, însoțit și de soția sa, însărcinată, Mariane, o anchetă asupra lui Richard Reid, un terorist afirmat în zborul Paris-Mami. La Karachi, Daniel este răpit pe proprietatea lui Saud Memon, în timpul unei întâlniri aranjate cu un șeic ce avea legături cu teoriștii. Urmează, palpitant, ancheta…
Ceea ce filmul nu poate, însă, cuprinde în totalitate, este mesajul tragic al amenințării teroriste asupra omenirii actuale. În același an 2002 fuseseră uciși 25 de jurnaliști în întreaga lume. Crimele acestea se petrec fie în lumea islamică, fie în lumea post-nazistă și post-sovietică, unde imperialismul ideologic se impune prin aceleași metode : sădirea groazei în populația civilă, în jurnaliști și oamenii liberi care luptă pentru adevăr și democrație.
Pe 1 februarie sunt șase ani de când jurnalistul Daniel Pearl a fost decapitat în direct, pentru ca lumea occidentală să paralizeze, încă o dată, de groază. Speranța moare ultima. Nu te vom uita niciodată, Daniel Pearl.
Angela Furtună
angelafurtună@yahoo.com
