Sarmale pentru pelerinii care vor veni la pelerinajul de la Mănăstirea „Sfântului Ioan cel Nou”

La fel ca în fiecare an, de Zilele Sucevei, primarul Ion Lungu și familia sa vor oferi de-ale gurii pelerinilor care vin din toată țara, să se roage la moaștele Sfântului Ioan cel Nou.Ion Lungu a anunțat că, alături de membrii familie sale, va împărți pelerinilor 5.000 de sarmale, pâine și sticle cu apă minerală.Bucatele vor fi împărțite luni seara, în jurul orei 18.00, în zona de la intrarea în Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, persoanelor care vor ieși de la slujba religioasă.

Recomandări

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji duminică la Mănăstirea „Sf. Ilie” Șcheia

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji, duminică, la Mănăstirea „Sf. Ilie” Șcheia

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare