Sarmale fierte-n bostan, în gura sobei

Nu că-s moldoveancă („pe trei sferturi”, ca să nu fac nedreptate „sfertului” meu de rucăreancă – bunicii dinspre tată, adică), dar zic așa: bucate mai gustoase ca-n Moldova smântânii și-a plăcintelor n-ai să găsești în multe locuri din lumea asta. (Și-ar trebui să mă credeți pe cuvânt, c-am bântuit și țara, și-ntinsul lumii, în căutare de rețete și gusturi care definesc locuri și oameni!).
Prietenul Radu Anton Roman mi-ar da și el dreptate, măcar că era făgărășean și nu se știa decât „c-oleacă de sânge de tătar din neamul Mârza” (deși afirmația asta-i mai mult ficțiune, legendă, meșteșug de specialist în PR, că adică de ce era el mai altfel decât neamurile lui, de ce îi era lui simțul gustului mai ascuțit?). Acuma, și prin satul bunicilor mei dinspre mamă, ca și prin cel al bunicului patern – undeva, nu departe de matca lui Ștefan Vodă cel Sfânt – trecură tătarii, dar eu nu cred să am în vine ceva sânge de războinic cu ochi migdalați.
Vezi mai multe rețete AICI – Marea Carte de Bucate
De-aia zic, îmi plac plăcintele, și zemurile noastre cele acrite cu borș de putină, și mămăliga cu chișleag, și sarmalele. Iar dacă a venit vorba de sarmale, vă mai spun așa: când aveți vreme (și când aveți cu ce și unde, că astea-s bucate de făcut în gura sobei, după ce ai tras cărbunii) faceți, ia, așa, niște sarmale mai grase, c-oleacă de slăninuță afumată într-însele, cu…
Citește articolul mai departe pe Antena satelor