Telenovelă, în cazul dat, e mult spus, fiindcă așa proaste cum sunt, telenovelele se încadrează totuși la capitolul „artă”. Așa că atunci când vorbim despre întâmplările fie demențiale, fie de-a dreptul cretine din aria fotbalului românesc, asocierea lor cu telenovela este și ea stupidă. Ați înțeles, presupun, despre care din tărășenii vreau să vorbesc: despre cea legată de închiderea/redeschiderea singurului stadion de pe plaiurile astea care arată a stadion adevărat, adică are și dotări în regulă (dovadă faptul că a găzduit deja o finală de Europa League), și capacitate măricică, ba mai e și în Capitală, ceea ce reprezintă un atu în plus. Fiindcă dacă ar fi amplasat, să zicem, la Suceava, șansa de a-l umple, cu indiferent ce prilej, ar fi aproape nulă. Stadionul în cauză, numit Național, are însă și un mare defect: este construit în România, țara în care este posibil orice, oricând, oriunde, și în care cea mai frecventă abordare în oricare domeniu este cea bazată pe drobul de sare. Concret, în cazul nostru: o nefericită întâmplare care a dus la moartea câtorva zeci de nevinovați a condus, printre alte bazaconii, și la închiderea Stadionului Național. Aici, drobul de sare care ipotetic ar putea să cadă în capul câtorva zeci de mii de oameni este numit acoperiș. Simpla cădere nu are mare relevanță, ci se presupunea, de cei implicați, că drobul ar putea fi incandescent. Că sarea ia foc, iar abia apoi cade pe popor, atât de iute încât n-apucă nimeni să strige, ca în cântecul lui Mihai Margineanu, „Dă-te, bă, că cade!”, astfel încât efectul ar fi măcar ca de Hiroshima și Cernobâl la un loc. Cred că spaniolii râd și acum, la fel și restul planetei și galaxiei. Singurii care nu o fac, presupun că sunt imbecilii care mai întâi au închis stadionul, iar apoi l-au redeschis, de fiecare dată fiind convinși că așa trebuia făcut, că ei și-au făcut datoria. Întrebarea e simplă: când l-au închis, de ce l-au închis? La fel și a doua: când l-au redeschis, de ce l-au redeschis? Iar corolarul la ele e ca-n Legile lui Murphy: între închidere și redeschidere ce s-a îmbunătățit la stadion?