Sărbătorirea zilei de naștere și de nume

De cele mai multe ori ziua de naștere nu corespunde cu sărbătoarea onomasticii, astfel încât ele se sărbătoresc separat, dar după aceleași principii generale.
Ziua de naștere este prilej de bucurie, este sărbătorirea momentului în care omul vede lumina soarelui și crește spre slava Creatorului și propria împlinire, dar și a celor din jur. Această zi este prilej de meditație la locul ocupat în spațiu și mai ales în inimile și viețile celorlalți. De aceea, cadourile dăruite în această zi reprezintă o oarecare reflectare a mulțumirii pentru existența care hrănește și bucură persoana dăruitorului.
Onomastica este ziua în care se sărbătorește patronul spiritual al persoanei, cel care ajută și întărește atât trupește, cât mai ales duhovnicește. Unii, sărbătorindu-și ziua de naștere, uită de onomastică sau o ignoră din diferite motive. Aceasta nu trebuie să se întâmple, ci trebuie să prețuim nașterea noastră pe această lume, păstrând o legătură strânsă cu lumea duhovnicească. Aproape fiecare împărtășește cu un anumit sfânt numele său, dar chiar și în cazurile în care există vreun creștin care are un nume ce nu pare să fi fost purtat de un sfânt înaintea lui, el își va sărbători onomastica în Duminica Tuturor Sfinților, a opta duminică după Sfintele Paști, duminica petrecerii sfinților din viața viitoare. Atunci se sărbătoresc sfinții știuți și neștiuți, de la Apus și de la Răsărit, toți cei care se bucură împreună în slava lui Dumnezeu. O astfel de persoană, care nu are un anumit sfânt ocrotitor, va trebuie să fie și mai sârguincioasă în planul desăvârșirii pentru a-și face numele vrednic de a fi trecut în calendar.
Ziua persoanei, fie cea de naștere, fie cea onomastică, trebuie pregătită din timp. Creștinul trebuie în primul rând să se sârguiască și să meargă la Biserică, să participe la Sfânta Liturghie și să se împărtășească la momentul potrivit. Orice zi trebuie începută cu Hristos, și cu atât mai mult o astfel de zi în care recunoaștem că venim de la El și ne dăruim Lui iarăși: „Ale Tale dintru ale Tale!” În timpul săptămânii, când există de obicei responsabilitatea mergerii la lucru, creștinul poate merge la mănăstirile misionare din orașe, la care Liturghia de dimineață se termină mult mai devreme. Astfel, viața duhovnicească va putea fi respectată prin rugăciune și împărtășire fără ca îndatoririle lumești să fie neglijate.
Bucuria hranei duhovnicești va fi urmată în cursul zilei, în funcție de posibilități, de agapa frățească. Aceasta va respecta rânduielile Bisericii, respectiv perioadele și zilele de post. Ea nu trebuie să fie prilej de dezmăț sau păcat în general, ci trebuie să reflecte dragostea curată și să o întărească. Cu toate acestea, diferite jocuri sau cântece pot fi necesare, dar cu dreaptă cumpătare.
Masa pe care o oferă sărbătoritul simbolizează ceea ce el face pentru ceilalți în toate celelalte zile ale anului, faptul că el se face hrană prin faptele sale bune este lumină și bucurie în viața celorlalți. Jertfa pe care el o face trebuie să se reflecte asupra celorlalți, chiar dacă ei nu conștientizează acest lucru, astfel încât atunci când el nu va mai fi, un gol va fi lăsat în viața lor.
Alexandru ULEA, sursa: Ziarul Lumina