Sărbătorile nu sunt zile de trândăvire, ci de mulțumire adusă lui Dumnezeu

„În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Au n-ați citit ce-a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că mai mare decât templul este aici. Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Că Domn este și al sâmbetei Fiul Omului.” (Matei 12, 1- 8)
Preceptele Legii vechi interziceau orice activitate în ziua de sabat. Era o zi sfântă și trebuia tratată ca atare. Chiar și simplul gest de a smulge spice a fost considerat de farisei ca fiind o ofensă adusă lui Dumnezeu și poruncilor Sale. Cine nu se conforma normelor era considerat un călcător de Lege. Ei au venit în fața Domnului Iisus Hristos și au reclamat acest lucru. Însă cei de atunci au uitat că în fața lor Se afla chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel care poate să lege și să dezlege ziua sâmbetei. Iudeii serbau sâmbăta ca amintire a ieșirii din robia egipteană. Pentru un creștin, mai importantă este ziua de duminică, zi în care Domnul Hristos a înviat și ziua în care prin Pogorârea Sfântului Duh a fost întemeiată Biserica creștină. Sărbătorile închinate Domnului Hristos, Maicii Domnului și altor sfinți nu sunt prilejuri de trândăvire, ci zile în care trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale și pentru ocrotirea lumii întregi.
(Sursa: Ziarul Lumina)