Ciclul de manifestări culturale cu genericul „Sărbătorile Memoriei”, organizate de www.dragusanul.ro, Consiliul Județean (CJ) Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei, Grupul Editorial „Mușatinii” și publicațiile „Monitorul de Suceava” și „Crai nou”, manifestări care au început în acest an la Suceava cu sărbătorirea Zilei Artelor Plastice Bucovinene, continuă miercuri, 19 iunie, la Vatra Dornei.
La Casa de Cultură „Platon Pardău” va avea loc, la ora 14.00, lansarea albumului „Bucovina mărturisită” al artistului plastic Radu Bercea, album prezentat în premieră în luna ianuarie, la Muzeul de Istorie Suceava, cu prilejul vernisajului expoziției „Vrednici de Bucovina” și al festivității de decernare a premiilor Anului 80 al Artelor Plastice Bucovinene.
Albumul, pe care Radu Bercea l-a prezentat cu câteva zile în urmă la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în cadrul unei manifestări organizate sub egida Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, încununează o activitate artistică pentru care CJ Suceava i-a acordat Premiul „Opera Omnia”.