Cultural

„Sărbătorile Memoriei”, la Muzeul Bucovinei

Înmânarea diplomei artistului plastic Radu Bercea
Înmânarea diplomei artistului plastic Radu Bercea

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei, Grupul Editorial „Mușatinii” și publicațiile Crai Nou și Monitorul de Suceava au organizat ieri, la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava, cu prilejul sărbătoririi Zilei Artelor Plastice Bucovinene, evenimentul inaugural al ciclului de manifestări cu genericul „Sărbătorile Memoriei”.
Galeria personalităților bucovinene „Vrednici de Bucovina”
Manifestarea, la care directorul general adjunct al instituției muzeale sucevene, dr. Ioan Mareș, a adresat participanților salutul de gazdă, a cuprins vernisajul „Galeriei personalităților bucovinene – Vrednici de Bucovina” (expoziție care etalează un număr de 212 portrete realizate de artistul plastic Radu Bercea), lansarea albumului „Bucovina mărturisită” și festivitatea de înmânare a Premiilor anului 2012 – Anul 80 al Artelor Plastice Bucovinene.
Prezent la eveniment, subprefectul Constantin Harasim a transmis, în numele Instituției Prefectului, mesajul de „înaltă prețuire și considerație pentru oamenii de cultură ai județului” și a apreciat „munca titanică” a artistului expozant, care a realizat „Galeria personalităților bucovinene”.
Radu Bercea, un om care „există mai presus de vremuri și de vremuiri”
Principalul organizator și moderatorul evenimentului, publicistul și scriitorul Ion Drăgușanul, a făcut referire la câteva din personalitățile portretizate în această galerie („galerie care – așa cum a spus dr. Ioan Mareș – a adunat elitele Bucovinei: oameni ai bisericii, profesori universitari, savanți, juriști, pictori, scriitori, compozitori…”), precum și la albumul “Bucovina Mărturisită”, de Radu Bercea, album editat în memoria soției sale, Olga Bercea, plecată recent pentru totdeauna dintre noi. Ca redactor de carte și prefațator al albumului, Ion Drăgușanul a conturat portretul biografic al lui Radu Bercea, un om care „există mai presus de vremuri și de vremuiri”, atât prin opera sa picturală, cât și prin cele câteva „cărți-mărturie, pe care «le-a zidit» de-a lungul ultimului deceniu, drept monument real al memoriei”.
Diplomele au fost înmânate de primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc
A urmat festivitatea de acordare a Premiilor anului 2012 – Anul 80 al Artelor Plastice Bucovinene.
Întrucât Consiliul Județean Suceava nu și-a trimis nici un reprezentant oficial (deși manifestarea a fost organizată sub egida acestei instituții), diplomele (personalizate cu portretele premianților realizate de graficianul Mihai Pînzaru PIM) au fost înmânate titularilor de primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, care a mărturisit că a venit însoțit de câțiva consilieri locali „din trei motive majore”: din respect pentru cultură, din respect față de cei trei cetățeni de onoare ai orașului Gura Humorului implicați în acest eveniment (Radu Bercea, Ion Drăgușanul și Mihai Pînzaru PIM) și pentru cartea lui Radu Bercea, scrisă în memoria prof. Olga Bercea pe care a avut-o dirigintă.
Premiile anului 2012 – Anul 80 al Artelor Plastice Bucovinene
Marius Ursaciuc, după un laudatio rostit de graficianul și jurnalistul Mihai Pînzaru PIM, a înmânat Premiile anului 2012 – Anul 80 al Artelor Plastice Bucovinene (Premiul Opera Omnia – Radu Bercea, Premiul Pictorul Anului – Carmel Georgescu și Premiul Graficianul Anului – Tiberiu Cosovan).
Diploma/Premiul Opera Omnia, conferit artistului plastic și profesorului Adrian Bocancea (care nu a participat la manifestare întrucât se află la Toronto, în Canada), a fost înmânat (după un laudatio magistral rostit de prof. Viorelia Braicu) unui membru al familiei.
Manifestarea s-a încheiat cu un moment susținut de poetul Emil Ianuș, care a dat citire poemului intitulat „Legenda lui Radu Bercea din Cuciurul Mare”.

Recomandări

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Un reper al artei din Bucovina, artistul Radu Bercea a fost omagiat prin lansarea unei expoziții la Gura Humorului