Ce aș putea ura, când Nașterea Domnului se lasă vestită de Magi, cititorului meu? Mama avea o urare a ei: noroc și fericire! Norocul la noi s-a cam ofilit în dicționare. Fericirea, confecționată abstract din materia idealismului pur, se destramă adesea și ea, ca un ciorap vechi. A murit Havel. Scriitorul de drame, ajuns ca și Leopold Sedar Senghor, poetul inegalabilelor „Poeme negre”, șef de stat, e plâns discret de cehi. Ne-a adus, sintetizează un tânăr praghez, democrație.
În altă parte de lume, cel mai sărac popor asiatic, îl bocește coral pe liderul prăpădit recent. Plânsul pare o competiție. Cine plânge mai tare, mai convingător, își va păstra postul, slujba, sărăcia, pufoaica. Unii plâng de-adevăratelea, rămași ai nimănui. La noi pufoaice se vor da abia la anul, dacă se vor mai ține alegeri, probabilitate din ce în ce mai stinsă. Doctrina unică a puterii e rămânerea cu orice preț la putere. În Moldova de peste Prut, bun rezervor de voturi, e sprijinit de la București un partid cu sonorități care încurcă mental alegătorul. Aici, în România, se creează, înțeleg, o nadă electorală de zăpăcit mintea băbuțelor și nebăbuțelor care intră în cabina de vot, un USP care ar putea fi luat drept USL. Doctrina păcălirii poporului, doctrina victoriei. Așa că, sărbători fericite, dragă cititorule. Dacă vrei și noile mele cărți, le vei găsi în chioșcurile de ziare. Te las cu câteva versuri înșirate din ața pixului zilele astea. Deie Domnul sănătate!
