Datoriile fălticenenilor care locuiesc în cele peste 7000 de apartamente din municipiul Fălticeni către operatorul sistemului de alimentare cu apă potabilă și canalizare au ajuns la o cotă fără precedent, 523.549 RON. Situația poate aduce societatea în blocaj financiar, mai ales că și cei care stau la case au restanțe la utilități. Agenția ACET Fălticeni se află în imposibilitatea de a achita facturile către E.ON Moldova pentru captarea și pomparea apei care ajunge la robinetele fălticenenilor, iar datorită ritmului scăzut al încasărilor la asociațiile de proprietari, unitatea nu-și poate achita la rândul ei datoriile către furnizori.
„Dacă nu privim lucrurile serios, vom face sărbătorile de Paște fără apă. Vom trece la restricționarea apei. Am lăsat impozitele la nivelul cel mai de jos, nu le-am mai mărit de trei ani. Locatarul de la bloc nu vrea să plătească, dar vine la mine la primărie să-i fac subsol, acoperiș, să-i înlocuiesc instalația sanitară din apartament pentru că îl inundă pe vecin, să-i dau cu var pe casa scării, să-i izolez termic blocul, să-i mătur în fața blocului și el nu face nimic. Sunt subsoluri în care îți trebuie costum de scafandru ca să poți intra”, ne-a spus primarul. Vasile Tofan.
E.ON va opri energia electrică la stațiile de captare Așa cum am aflat de la ing. Vasile Cozma, șef filiala ACET Fălticeni, în decursul colaborării de trei ani dintre furnizorul de apă și asociațiile de proprietari a fost o relație de respect pentru consumator, încercându-se a se rezolva cât mai repede toate problemele apărute.
„Până acum am avut perioade cu restanțe rezonabile, dar în ultimele luni datoriile au crescut foarte mult, punând în pericol funcționarea societății. Suntem foarte aproape de oprirea energiei electrice la stațiile de pompare. Pentru că singurele venituri sunt din activitatea de apă – canal, nu putem achita facturile din alte surse. Lipsa resurselor financiare a dus la îngreunarea activității, nu mai avem bani pentru materiale, piese de schimb, ceea ce face ca întreaga activitate a societății să se desfășoare din ce în ce mai greu. Sunt asociații care achită facturile la zi, dar și asociații cu facturi restante de câteva luni” , ne-a spus Vasile Cozma.
Pensionarii, cei mai conștiincioși la plata utilităților Asociațiile în care majoritatea locatarilor sunt pensionari sunt singurele fără datorii, cum este cazul asociațiilor de proprietari nr 1, nr.3, nr. 4, nr.5, nr. 7. În schimb, asociațiile de proprietari din cartierele „muncitorești” sunt „campioane” la neînacasarea facturilor la utilități. Pentru ultimele trei luni, Asociația de proprietari nr. 10 mai are de achitat la ACET 82.700 RON, în timp ce locatarii din Asociația nr.14 au rămas restanți la facturile pentru apa potabilă cu suma totală de 35.100 RON.
Chiar dacă s-au trimis somații de plată, restanțierii nu au reacționat pozitiv, iar unii dintre chiriașii primăriei nu au plătit nimic pentru utilitățile consumate de mai bine de trei ani. Asociațiile de proprietari i-au acționat în instanță pe datornici pentru recuperarea sumelor restante, dar procesele durează mai mult de un an, iar pentru cele care există o sentință definitivă executorul judecătoresc nu a pus-o în aplicare pentru că dorește ca onorariul de 20 % din suma executată să fie plătit anticipat de asociație și nu adăugat la suma care urmează a fi recuperată.
Conform președintelui Asociației de proprietari nr.10, Gheorghe Tudose, “există asociații fără garsoniere și cămine de nefamiliști unde nu sunt datorii, majoritatea locatarilor fiind pensionari. În asociația pe care o conduc (Asociația de proprietari nr. 10) sunt 1030 de aparatamente, iar din datoria de 827 de milioane de lei vechi, peste 400 de milioane reprezintă sumele datorate de cei 70 de chiriași ai primăriei. Sunt oameni fără salarii, fără venituri, care nu au cu ce să plătească. Și mai sunt o parte care nu doresc să plătească diferențele la apă potabilă înregistrate între apometrul de la intrarea în bloc și suma apometrelor individuale din apartamente. Pe 1900 de persoane câte sunt în asociație trebuie împărțită o cantitate de 7.000 de metri cubi de apă, cât reprezintă această diferență”, a declarat Gheorghe Tudose.
– Chiriașii datornici urmează să fie evacuați
Primăria Fălticeni este decisă ca imediat după sărbătorile Pascale să treacă la evacuări pentru cei care au restanțe la plata utilităților sau a chiriei. Majoritatea celor cu datorii mari sunt chiriașii primăriei, care plătesc lunar o chirie care este, conform primarului Tofan, „cât trei pachete de țigări”. Aceștia provoacă cele mai mari neplăceri, pentru că „nu plătesc, strică instalații, sparg geamuri”.
„După sărbători, pentru cei care există deja sentință trecem la evacuări, pentru că nu și-au achitat datoriile. Nu se poate să existe cetățeni cu datorii de 10.000 de RON la asociație, să facă stricăciuni și să nu mai plătească. Nu-mi pot permite, nu am personal să mă apuc de la Primărie să strâng banii în asociație de la cei care nu plătesc”, a spus primarul. Vasile Tofan.