Sărbătoarea UDUR, moment de reconciliere între etnicii ucraineni



Preşedintele UDUR, Dumitru Morhan, alături de Irina Loghin
Preşedintele UDUR, Dumitru Morhan, alături de Irina Loghin

– De Sfânta Parascheva, comuna Ulma a fost locul de întîlnire a etnicilor ucraineni ce au sărbătorit Ziua Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România, împreună cu artiști precum Ionuț Dolănescu, Irina Loghin sau Ansamblul „Ciprian Porumbescu”
– Cu această ocazie președintele UDUR, Dumitru Morhan a înmînat diplome de excelență invitaților, printre aceștia aflîndu-se viceconsulul Ucrainei la Suceava, Sergei Popyk și prim vicepreședintele UUR, Vasia Mecolaiciuc
– Atît reprezentanții UDUR, cît și cei ai UUR și ai Consulatului General al Ucrainei la Suceava și-a arătat intenția de a-și uni eforturile pentru rezolvarea problemelor economice și sociale ale etnicilor ucraineni
La finalul săptămînii trecute, etnicii ucraineni, indiferent de organizația din care fac parte, s-au întîlnit în comuna Ulma, la sărbătoarea Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România. La această sărbătoare, organizată cu forțe proprii, de președintele UDUR, Dumitru Morhan, împreună cu primarul acestei comune, Ioan Bahan, pe lîngă artiștii de marcă din zona Bucovinei și din țară, au fost prezenți și reprezentanții Consulatului General al Ucrainei la Suceava, mai exact viceconsulul Sergei Popyk, dar și o delegație din partea Uniunii Ucrainenilor din România, reprezentată aici de prim vicepreședintelui Vasia Mecolaiciuc și de mai mulți primari ai comunelor cu etnici ucraineni din Maramureș. Acțiunea s-a dorit a fi un pas important în reconcilierea între cele două organizații ucrainene. Programul folcloric al spectacolului organizat cu ocazia acestei sărbători și intitulat „Iubire de neam” a fost deschis de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava și binecunoscuta cîntăreață Margareta Clipa. Au urmat apoi cîntăreții Gheorghiță Rotaru, Florin Zuziac, Alexandru Dumbravă, Viorica Galan, ansamblul UDUR, punctul de atracție fiind prezența celor doi mari artiști ai folclorului românesc, Ionuț Dolănescu și Irina Loghin, care au concertat în premieră în această zonă a Bucovinei, încîntînd asistența cu melodii ce au fermecat sufletele românilor de pretutindeni, indiferent de etnie. Pe lîngă acest spectacol, cei prezenți în număr destul de mare au avut ocazia să admire exponatele talentaților creatori populari din Solca și Vatra Moldoviței.
– „Sărbătoarea de la Ulma a demonstrat că Bucovina este un exemplu al conviețuirii între etnii”, a declarat Dumitru Morhan
Președintele UDUR, Dumitru Morhan a precizat în cadrul discursului său către localnici că a ales comuna Ulma drept locație a acestei sărbători, deoarece în această zonă există o puternică reprezentare a etniei din care face parte. „Această manifestare a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că Bucovina este un exemplu al conviețuirii între etnii, un exemplu ce poate fi verificat chiar și aici la Ulma, chiar dacă este o localitate mai îndepărtată și care nu se bucură de mare atenție, deși are mare nevoie de sprijin. Îmi doresc din suflet ca în cel mai scurt timp, etnicii ucraineni să nu mai fie dezbinați și să conviețuiască în pace, sub o singură organizație care să le reprezinte interesele și să ajute la greu, mă refer aici, atît la cei din zona Bucovinei, cît și la cei din Maramureș. Cu toate că organizația noastră nu are fonduri, aici, la Ulma, am început să ajutăm comunitatea, deoarece am adus 100 de tuburi și am ajutat la construirea unei case arse din temelii, în care locuia o familie cu foarte mulți copii. Totodată, am venit aici cu cîțiva mari oameni de afaceri din România, care au văzut potențialul zonei și și-au exprimat dorința de a investi aici și a crea astfel locuri de muncă și urmînd astfel a se stopa exodul tinerilor către vest”, a declarat președintele UDUR, Dumitru Morhan. El a mai adăugat că, întrucît este și om de afaceri, va încerca în viitorul apropiat să atragă și investitori din Ucraina, care să investească alături de români în această zonă care se confruntă în prezent cu multe probleme economice și sociale. La finalul programului artistic, liderul UDUR a înmînat din partea organizației pe care o conduce mai multe diplome de excelență invitaților săi, moment cu prilejul căruia viceconsulul Ucrainei la Suceava, Sergei Popyk și prim vicepreședintele UUR, Vasia Mecolaiciuc, s-au arătat încîntați de o viitoare colaborare între aceste organizații, care, dacă își vor da mîna, vor reuși să se concentreze eforturile pentru a reprezenta și a ajuta, din toate punctele de vedere, etnici ucraineni din România. Referitor la acestea, Dumitru Morhan a menționat că o colaborare sinceră și o deschidere totală între cele două organizații va fi un pas înainte în ce privește păstrarea culturii, a tradițiilor și a dezvoltării economice a comunităților de ucraineni.


Dumitru Morhan îi înmânează diploma de excelenţă, viceconsulului Ucrainei la Suceava, Sergei Popyk
Dumitru Morhan îi înmânează diploma de excelenţă, viceconsulului Ucrainei la Suceava, Sergei Popyk
Preşedintele UDUR şi prim vicepreşedintele UUR, Vasia Mecolaiciuc
Preşedintele UDUR şi prim vicepreşedintele UUR, Vasia Mecolaiciuc
Preşedintele UDUR, Dumitru Morhan, alături de Irina Loghin
Preşedintele UDUR, Dumitru Morhan, alături de Irina Loghin