În acest an vor fi aduse la Iași moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din București.
JOI, 9 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 11:00 – Deschiderea Simpozionului Monumentul – Tradiție și viitor, ediția a XVI-a, organizat de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Moldova Iași (Muzeul Unirii);
Orele 16:00-17:00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
VINERI, 10 octombrie 2014:
Ora 6:30 – Procesiune cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul catedralei prin bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și depunerea lor pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe“ pentru închinare;
Ora 7:00 – Sfințirea apei (Agheasma mică) și Sf. Maslu (în curtea Catedralei Mitropolitane – lângă Biserica „Sf. Gheorghe“ – vechea Catedrală Mitropolitană);
Orele 7:30-11:30 – Utrenia și Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 16:00-17:00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 19:00-20:30 – Pelerinajul Calea Sfinților – procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Se va desfășura pe următorul traseu:
Ieșirea cu sfintele moaștele ale Sf. Cuv. Parascheva se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I. C. Brătianu până la intersecția cu strada Cuza Vodă (clădirea Teatrului Național). Pelerinajul continuă pe strada Cuza Vodă până la intersecția cu strada Armeană. Apoi se va coborî pe aceeași stradă spre Biserica Sf. Sava unde se va face prima oprire. În continuare se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“, unde va avea loc ultima oprire. Se va rosti și aici o ectenie întreit scurtă și se va continua pelerinajul spre Catedrala Mitropolitană prin bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin fața Catedralei Mitropolitane și apoi sfintele moaște vor fi reașezate pe baldachin în fața Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe“.
Orele 21:00-01:00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
SÂMBĂTĂ, 11 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 11:30 – Vernisajul expoziției „Constantin Brâncoveanu 300. Documente de arhivă“ – Turnul Goliei al Mănăstirii Golia, Iași (Expoziția poate fi vizitată în perioada 11-13 octombrie 2014);
Orele 21:00-1:00 – Slujbă de priveghere (în Catedrala Mitropolitană).
DUMINICĂ, 12 octombrie 2014:
Orele 7:00-12:00 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 8:15 – Resfințirea Bisericii Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iași (adresa: Str. I. C. Brătianu, nr. 14);
Ora 9:00 – Sfânta și dumnezeiasca Liturghie (la Biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iași);
Ora 18:00 – Concursul coral Lăudați pe Domnul – ediția a VII-a, etapa mitropolitană (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 21:00-1:00 – Slujba de priveghere a Sf. Ap. Andrei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
LUNI, 13 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 8:15 – Sfințirea Bisericii Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași (adresa: aleea Rozelor, nr. 7C);
Ora 9:00 – Sfânta Liturghie (la Biserica Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântdin Iași);
Orele 21:00-3:00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie – în Catedrala Mitropolitană).
MARȚI, 14 octombrie 2014:
Ora 7:00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva și Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 9:00-13:00 – Sfânta și dumnezeiasca Liturghie (pe podiumul din B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt);
Ora 18:00 – Concert Grupul Vocal Acapella din București (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 20:00 – Slujbă de priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia) (în Catedrala Mitropolitană).
MIERCURI, 15 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 16:00-17:00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 18:00 – Lansare de carte: Imnele Sfinților Martiri Brâncoveanu (autor: Ioan Alexandru) și Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea (autor: Mitropolitul Antonie de Suroj), urmată de conferința Mărturisirea (în fața oamenilor și în fața lui Dumnezeu), susținută de către pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului și domnul Costion Nicolescu (în Aula Mihai Eminescu a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași).
DUMINICĂ, 19 octombrie 2014:
Ora 19:00 – Spectacolul Plecare fără întoarcere (piesă de teatru dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni) susținut de trupa de teatru Civic Art (la Teatru „Luceafărul“ din Iași). Intrarea este liberă. (Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor)