Comunicat de presă

Sărbătoarea Sfintei Parascheva la Iași



Icoana oficială Sfânta Parascheva și Sfânta Ecaterina
Icoana oficială Sfânta Parascheva și Sfânta Ecaterina

Fiecare miez de toamnă aduce cu sine și bucuria prăznuirii, pe 14 octombrie, a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Pași de pelerin se îndreaptă către sfintele sale moaște de prin toate colțurile țării și chiar de peste hotare. Anul acesta, pelerinii vor putea să-și arate evlavia față de Dumnezeu cinstind atât sfintele moaște adăpostite de Catedrala Mitropolitană din Iași, cât și pe cele ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, ce vor fi aduse din localitatea Katerini, Grecia.
La evenimentele organizate în perioada 11-15 octombrie 2018, presa va avea acces pe baza acreditărilor de presă, emise la cerere de către Arhiepiscopia Iașilor, conform comunicatului transmis pe data de 24 septembrie a.c.. Precizăm că, fără acreditare, nici o persoană nu va avea acces în spațiile special amenajate pentru reprezentanții presei.
În data de 14 octombrie 2018, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, ca și în ceilalți ani, pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Vă oferim, atașat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și informații despre viața Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.
Vă rugăm să urmăriți, în această perioadă, secțiunea specială dedicată hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași de pe portalul doxologia.ro, unde vor fi postate informații utile despre evenimentele desfășurate în această perioadă.
Alte detalii puteți obține de la Pr. Constantin Sturzu – purtător de cuvânt (tel.: 0764608888) sau de la dra. Ioana Stoian – director de comunicare (tel.: 0786246425).
(Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor)
Manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva
Joi, 11 octombrie 2018:
– Ora 06.30 – Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare. Va participa PS Calinic Botoșăneanul.
– Orele 07.00-11.30 – Sfințirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul.
– Orele 16.00-17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
– Ora 18.35 – Aducerea moaștelor Sfintei Ecaterina – întâmpinare aeroport
– Orele 20.00-00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Vineri, 12 octombrie 2018:
– Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatist și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Ignatie, episcopul Hușilor.
– Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
– Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinților” – Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană)
– Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, în anul 1996 – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Sâmbătă, 13 octombrie 2018:
– Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
– Orele 08.30-12.00 – Sfințirea bisericii „Sfântul Mucenic Iulian din Tars” din Campusul universitar Tudor Vladimirescu
– Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
– Orele 20.00-00.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Duminică, 14 octombrie 2018:
– Orele 07.00-09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
– Orele 09.00-13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt)
– Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
– Orele 20.00-00.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Luni, 15 octombrie 2018:
– Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)



Recomandări

Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie

Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie
Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală
Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală