Mănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, fiind definită de Mihai Eminescu ca fiind „Ierusalimul neamului românesc”, iar mormântul marelui voievod, care se află aici, „altar al credinței strămoșești”. Biserica Mănăstirii Putna a fost sfințită la data de 3 septembrie 1470 de 64 de ierarhi și preoți. O altă ctitorie este mănăstirea Voroneț, ridicată pe locul unui schit din lemn, în care, potrivit tradiției, ar fi trăit Daniil Sihastrul, de la care domnul Moldovei a primit sfat și cuvânt de mângâiere în ceas de grea cumpănă. Biserica mănăstirii, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, a fost ridicată în mai puțin de patru luni, din 26 mai până în 14 septembrie 1488. Ea și-a câștigat un renume deosebit în lumea întreagă pentru picturile sale exterioare, realizate în jurul anului 1547, sub îndrumarea mitropoliților Teofan I și Grigorie Roșca. De asemenea, și așezămintele monahale din Muntele Athos au beneficiat de mâna darnică a voievodului de a pune temelii la locuri de închinare – este cazul Mănăstirii Zografu, pe care a refăcut-o în întregime, în ultimii ani de domnie. Daniile hărăzite acestei mănăstiri erau atât de însemnate, încât călugării de acolo îl considerau drept ctitorul ei. A mai acordat ajutoare mănăstirilor atonite Vatoped, Sfântul Pavel, Constamonit și Grigoriu, cea din urmă fiind refăcută din temelii cu sprijinul său. Toate acestea păstrează hrisoave de danie și unele obiecte de cult de la „binecinstitorul și de Hristos iubitorul” domn moldovean. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe marele domn al Moldovei în sinaxarul și calendarul Bisericii în ziua de 2 iulie, cu numele „Binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, fiind canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Voievodul mare, bun și sfânt
Măritul Voievod Ștefan cel Mare a fost cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios, care i-a spus: bun, mare și sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusința cu care a condus țara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi și trădători, și sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare număr de biserici și mănăstiri. El s-a născut la Borzești, din părinți binecredincioși creștini, Voievodul Bogdan al II-lea și doamna sa Maria-Mălina Oltea, arătându-se din fragedă copilărie cu deosebită dragoste față de țară și credința strămoșească.
Ca om al rugăciunii, evlaviosul voievod a cerut sfințiților părinți să se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru oștenii săi, pentru cei vii și pentru morți. El însuși se ruga cu post, făcând nenumărate fapte de milostenie, în vremuri de primejdie mai ales, așa cum este înfățișat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost părinte și povățuitor duhovnicesc și înțelept sfătuitor în ceasurile sale de rugăciune și veghe. Deopotrivă, a fost om al înțelepciunii și dreptății, precum și al iubirii și iertării: „Te-am iertat și toată mânia și ura am alungat-o cu totul din inima noastră”, scria voievodul, adresându-se boierului său Mihu, unul dintre cei care participaseră la uciderea părintelui său. Gândul morții pururea l-a avut în minte, căci pentru el moartea era, potrivit învățăturii creștine, o strămutare „de la cele vremelnice” către „locașurile de veci”, așa cum el însuși a pus să se scrie pe piatra sa de mormânt, pregătită cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.
O candelă veghează neîncetat la mormântul voievodului
De la mutarea sa la Părintele ceresc, până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde credincioșii își pleacă genunchiul cu evlavie și rugăciune către Milostivul Dumnezeu. Măritul și dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt rămâne, peste veacuri, o pildă de adevărat conducător de țară, stăpânit permanent de credința în Puternicul Dumnezeu și iubirea de Biserica strămoșească și țară. (Silviu DASCĂLU)
