Noaptea Sfântului Andrei, între 29 și 30 noiembrie, este momentul în care strigoii cutreieră liberi pământul, cei care vor să se apere de ei fiind nevoiți să folosească usturoi, dar este și timpul când se seamănă grâul, pentru a afla dacă anul viitor va fi sau nu roditor.
Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creștinii au suprapus imaginea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. El a preluat numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei – 30 noiembrie -, cel care a predicat în primele decenii după nașterea lui Iisus pe pământurile Daciei.
Până la începutul secolului al XX-lea se organizau în Colinele Tutovei, în noaptea de Sântandrei, petreceri de pomină ale tinerilor, asemănătoare cu Revelionul. Pentru a fi feriți de acțiunea malefică a moroilor și strigoilor, tinerii camuflau și ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele și ușile casei unde se desfășura petrecerea, înainte de lăsatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, când strigoii vii – oamenii care se nasc cu coadă, o vertebră în plus, din legături incestuoase etc. – își părăsesc trupurile fără știrea lor, iar strigoii morți ies din sicrie, morminte și cimitire pentru a provoca suferințe oamenilor, pocesc și sug sângele celor vii, leagă sau iau puterea bărbaților, strică taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu lupii și urșii. În acest timp, petrecerea tinerilor în vatra satului, numită și Păzitul Usturoiului, era în toi. Fetele aduceau câte trei căpățâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării.
Dimineața, pe lumina zilei, tinerii ieșeau in curtea casei, unde covata cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un flăcău. Se împărțea usturoiul și, cu mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Usturoiul privegheat se păstra ca ceva sfânt, la icoană, și se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor și descântecelor.
Apariția celor doi sfinți-moși, Moș Andrei și Moș Nicolae, începutul iernii și punerea în mișcare a haitelor de lupi sunt semne evidente de îmbătrânire și degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorează neîncetat, ajungând, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creației.
Ca la orice început de an, existau foarte multe practici magice de aflare a ursitei, adică a viitorului soț. Fata de măritat prepara o „turtucă de Andrei”, o turtiță subțire din făină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei și o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-și potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un cațel de usturoi privegheat într-un cocoloș de aluat. După modul în care încolțea și creștea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ, pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an, este practicat și astăzi.
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu.
Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Conform Evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său, Petru, la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor, Andrei este menționat mereu între primii patru.
Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus și zicând „iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”, Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos”.
Și astfel l-a tras și pe Petru spre dragostea lui Hristos. Pentru aceasta, Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel întâi chemat al Domnului. Și se află în Scriptură și alte multe învățături despre acest sfânt, a explicat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Ziua Sfântului Apostol Andrei este, totodată, Ziua Națională Bisericească, a mai spus părintele Stoica.
Tradiția Bisericii spune că, după Înălțarea lui Hristos la cer și după Cincizecime, Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorții să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (adică Dobrogea noastră) și până în Crimeea. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind și răbdând multe împotriviri și nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie și, străbătând celelalte țări, a ajuns la ținutul Peloponezului, unde pe mulți i-a tras de la idoli la Hristos.
Tot din Tradiție mai știm că Sfântul Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”.
Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
În sfintele Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menționat doar de două ori, la înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înștiințat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, au înștiințat pe Domnul că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Pastelui iudaic, voiau să-L vadă.
Scrierile vorbesc despre faptul că Sfântul Apostol Andrei a predicat Evanghelia în Sciția Minor, Dobrogea de astăzi. Despre el vorbește și mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în cartea sa „Viața și petrecerea sfinților”. El scria că „Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorți) Bitinia și Marea Neagră, și părțile Propontului, Halcedonul și Vizantea, unde este acum Țarigradul (Constantinopolul), Tracia și Macedonia, Tesalia și, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea și altele ce sunt pe Dunăre, și acestea toate le-a umblat”.
Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roșie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.
Multe lăcașuri de cult poartă numele Sfântului Andrei. Cea mai importantă este Peștera Sfântului Andrei, o biserica adevărată, săpată în stâncă, în care se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. Astăzi, cei aflați în suferințe merg acolo pentru a-și redobândi sănătatea, petrecând câteva zile și nopti pe acest „pat al Sfântului Andrei”.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, în 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran și anglican. În Scoția, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.
