Sărbătoarea „Schimbarea la Față” la Mănăstirii Prislop din Maramureș



Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire

Obștea Mănăstirii „Schimbarea la Față” Prislop din Borșa, județul Maramureș, își așteaptă astăzi pelerinii din Bucovina și Maramureș. Mănăstirea „Schimbarea la Față” Prislop este situată la o înălțime de 1.413 metri în vârful Pasului Prislop, la granița dintre Maramureș și Bucovina. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în 1999, iar obștea așezământului a amenajat aici și un monument al eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
Istoric
O mănăstire fără pereche a renăscut deasupra vechilor tranșee de război din timpul conflictelor militare de la început de secol XX și nu numai. După ce a crescut în fiecare zi, puțin câte puțin, poți spune că începe a prinde contur. Unul dintre cele mai frumoase așezăminte mănăstirești din Maramureșul Istoric. Unul dintre cele mai zbuciumate locuri din câte au existat vreodată pe pământul românesc, unde începuturile vieții religioase își au originea în activitatea primilor preoți militari.
Lângă Biserica Mănăstirii Prislop există un cimitir militar Sfințit de PS Justin Hodea Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Satmarului, la data de 21 iulie 2009 și apoi de către IPS Justinian, Arhiepiscopul Maramureșului și Satmarului, împreună cu IPS Teodosie Arhiepiscop al Tomisului, la data de 16 august, acelasi an.
Mănăstirea din Pasul Prislop răspunde astăzi nevoilor duhovnicești ale „ostașilor” lumii acesteia.
Construcția Mănăstirii a început în anul 1999 la inițiativa Dl. Timis Dumitru (Tuta), sprijin material fiind oferit de către Primarul Orașului Borșa, Consilierii Locali, precum și de către importanți oameni „de bine” din Orașul Borșa. Sub oblăduirea Starețului Protosinghel Andrei Reziuc centrul monahal a fost binecuvântat cu primii viețuitori în anul 2008. În momentul actual, Mănăstirea are un număr de 10 viețuitori, preoți și călugări care mijlocesc necontenit între om și Dumnezeu, înălțând rugăciuni pline de evlavie și smerenie, în numele eroilor neamului, în numele tuturor ostașilor căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea neamului și a credinței, în numele locuitorilor Orașului Borșa și a tuturor celor care trec pragul Mănăstirii.
Biserica Mănăstirii Prislop are două Hramuri: „Schimbarea la Față” și „Sfânta Treime”.
Binecuvântările au continuat și în anii ce au urmat , prin evenimentele religioase organizate. A devenit o tradiție ca la Borșa, în vârful pasului Prislop, în Sfânta noapte a Învierii Mântuitorului Hristos, obștea Sfintei Mănăstiri, împreună cu credincioșii și pelerinii să se bucure de Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Tradiție în fiecare an, la Mănăstirea Prislop este și aducerea Sfintelor Moaște ale Sf. Ap. Andrei, precum și ale Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon de la Arhiepiscopia Tomisului, județul Constanța.
La data de 21 Iulie 2010, PS Justin Sigheteanul a sfințit locul pentru Biserica de iarnă a Mănăstirii Prislop, Binecuvantând această Biserică cu doua Hramuri: Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, precum și Sf. Antonie cel Mare.
Pe acest acoperiș al Maramureșului, mai aproape de Cer și de Dumnezeu, în freamătul pădurilor de brad și în miresmele tămâiate de flori sălbatice le este rânduit, o dată pe an, tuturor locuitorilor din zonă, dar și din alte zone, a se încinge într-o horă a prieteniei și fraternității. Hora la Prislop , festivalul interjudețean organizat în fiecare sfârșit de august (prima Duminică după Adormirea Maicii Domnului), este un prilej de cunoaștere a culturii arhaice maramureșene și bucovinene, dar și a spiritualității înălțătoare a poporului român.
(istoric și text: ing. Ghiță Olteanu, fragment)


Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Starețului Protosinghel Andrei Reziuc
Starețului Protosinghel Andrei Reziuc
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire
Pelerinaj de Schimbarea la Față pe Ceahlău, la mănăstire