În curtea bisericii, oameni de paie, cu capetele din bostani îngălbeniți de soare sau din cârpe umplute cu fân, se dedică muncilor câmpului, scoțând cartofii, tăind porumbul, adunând legumele din grădină, tăind șișcă la animale ori adunând fânul, în vreme ce roadele pământului și ale muncii lor lucesc viu, în fel de fel de culori, sub mângâierea caldă a soarelui tomnatic.
La fel de multe culori, ori chiar mai multe, se regăsesc în veșmintele codanelor cu pletele împletite în cosițe prinse cu flori, ce zâmbesc dulce ca primăvara flăcăilor cu straie roșii, lungi, țesute cu fir aurit, cu cușme îmblănite și împodobite cu pană de fazan, care par gata să meargă la război, contra turcilor, tătarilor ori cazacilor, deși în brațe poartă doar steaguri colorate, meșteșugit lucrate.
De ani de zile, localitatea suceveană Solonețu Nou, în care se află una din cele mai mari comunități poloneze din Bucovina, găzduiește „Sărbătoarea roadelor” (Doźynki), o tradiție slavă reînviată, legată de obiceiurile de mulțumire pentru încheierea secerișului și a lucrului pe câmp, precum și pentru roadele culese.
De altfel, o parte din roadele obținute de gospodarii din zonă, inclusiv frumoase cununi împletite din spic de grâu, au fost duse în biserică, acolo unde se oficiază Sfintele Liturghii Solemne, în timpul cărora se sfințesc roadele, se depun daruri și se mulțumește Domnului pentru ajutor.
Frumoase melodii poloneze răsună din sute de piepturi, într-un singur glas, uriaș, care face pereții bisericii să vibreze și se întoarce spre oameni, făcându-i să se înfioare și să cânte mai cu foc, punând suflet în tot ceea ce fac.
La finele ceremoniei de sfințire a roadelor, mulțimea se revarsă din biserică către locul de desfășurare a festinului popular, noua Casă Polonă, inaugurată la finele anului trecut.
Belșugul toamnei, împărțit cu toată lumea
Fiecare dintre localitățile în care trăiesc polonezi ține să fie prezentă la „Sărbătoarea roadelor” cu produse specifice zonei în care locuiesc, dulciuri și mâncăruri tradiționale. Standurile acestora, frumos aliniate, au fost vizitate de înalți oaspeți, oficialități poloneze și române invitate la manifestarea care a încheiat Zilele Culturii Polone, organizate de Uniunea Polonezilor din România.
Delegația Poloniei a fost reprezentată atât de ministrul Jan Stanislaw Ciechanowski – Biroul pentru veteranii de război și persoanele persecutate, Jacek Dyiuba – director de cabinet, ambasadorul Poloniei la București, Marek Szczygiel, directorul adjunct al institutului polonez din București, Leszek Bialy, cât și de delegațiile regiunilor partenere din Polonia – Małopolska și Podkarpacie.
Alături de aceștia s-a aflat prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, reprezentanți ai Ministerului de Externe al României, dar și deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, organizatorul Zilelor Culturii Polone.
Pe rând, vizitatorii din toate părțile au fost invitați să guste roadele toamnei – fructe, legume, produse obținute din prelucrarea acestora – zacuști, tocane, dulcețuri, compoturi, sucuri ori delicioase prăjituri făcute după rețete tradiționale transmise din generație în generație, dar și licorile bahice obținute tot din roadele pământului – vin și țuică.
Din meniu nu au lipsit nici produsele de carne, servite în fel și chip, de la vițelul pus la rumenit la proțap la delicioasele bucăți de porc făcute la ceaun, cu varză sau simple, servite cu pâine nedospită, coaptă pe vatră, ori cârnați albi, prăjiți pe jar și multe alte delicatese servite la standurile regiunilor partenere din Polonia. De belșugul culinar s-au bucurat toți cei veniți la sărbătoare, atât din satele din Cacica ori din alte localități în care se află comunități de polonezi, cât și cei veniți de departe să admire frumoasele tradiții folclorice poloneze și românești, totul fiind împărțit la liber.
Cântece și dansuri tradiționale din Polonia și România
Membrii ansamblurilor „Resovia Saltans” din Rzeszów, „Mała Pojana” din Poiana Micului și „Sołonczanka” din Solonețu Nou au cântat și au dansat ore în șir, sub privirile publicului numeros, care s-a delectat urmărindu-le nu doar evoluția pe scenă, ci și frumoasele costume, în culorii vii, care le puneau mai mult în valoare mișcările de dans, bine coordonate și sincronizate, chiar de uneori, pe scenă, se aflau și câte 40-50 de dansatori.
Evenimentele din acest an au dovedit încă o dată că „Sărbătoarea Roadelor” din Solonețu Nou este o excelentă ocazie de a cunoaște comunitatea poloneză din România și chiar Polonia însăși, care poate simțită, văzută și chiar „gustată”, de la frumoasa slujbă relugioasă de sfințire a roadelor, la prezentarea acestora, de la implicarea de care dau dovadă toți cei din comunitate în tot ceea ce fac, până la ospitalitatea de care dau dovadă, de la cântările religioase, la cântecele și dansurile tradiționale.
Polonia din Bucovina
„Sărbătoarea roadelor”, ocazia perfectă pentru a descoperi frumusețea tradițiilor poloneze
