Tradiție

Sărbătoarea portului popular în parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni



Sărbătoarea portului popular în parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni
Sărbătoarea portului popular în parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni

Pe24 iunie, când se sărbătorește Nașterea „Sfântului Ioan Botezătorul” și Aducerea moaștelor „Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou la Suceava”, a devenit deja o tradiție ca în această zi credincioșii din parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni, alături de părinții duhovnicești, să participe la Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica voievodală a domnitorului Ștefan Tomșa, îmbrăcați în straie populare.
La îndemnul preoților, cu mic, cu mare, fiecare credincios a scos din lada de zestre minunatele creații populare moștenite de la strămoși, marcând astfel Ziua Universală a Iei, eveniment ce face parte din activitățile pe care parohia, împreună cu Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” din Rădășeni, le organizează în fiecare an cu diferite ocazii deosebite din viața comunității.
După oficierea Sfintei Liturghii, preoții parohi Georgian și Constantin Rotar au ținut un cuvânt legat de importanța purtării portului nostru popular, în care valorile și respectul pentru credință și neam rămân nealterate.
„Se cuvine să purtăm cu mândrie aceste costume populare pentru că ne reprezintă și ne reamintesc rădăcinile și importanța veșmântului tradițional românesc pentru păstrarea demnității și identității de credință, neam și țară. În această zi ne identificăm cu fiecare dintre noi cu strămoșii noștri, cu credința noastră strămoșească, cu datinile și obiceiurile noastre. Îmbrăcând costumul popular trezim la realitate conștiința noastră, aici în străvechea biserică aflată sub ocrotirea Sfinților Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina”, a precizat preotul Georgian Rotar.
La final, cei prezenți au fost felicitați de către părinții slujitori pentru că au răspuns la chemarea de a transmite prin portul popular un mesaj de păstrare a identității și tradițiilor românești. La plecare fiecare credincios a primit câte un buchețel de sânziene și un pachet cu sarmale pregătite de gospodinele parohiei.


Sărbătoarea portului popular în parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni
Sărbătoarea portului popular în parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni
Sărbătoarea portului popular în parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni
Sărbătoarea portului popular în parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni


Recomandări

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Decalog la sfințirea cea mare a apei la sărbătoarea Botezului Domnului, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate