Aduceri aminte...

Sărbătoarea pomenirii unui mare ierarh



Sărbătoarea pomenirii unui mare ierarh
Sărbătoarea pomenirii unui mare ierarh

Sfântul Ierarh Nifon, patriarh al Constantinopolului și mitropolit al Țării Românești, rămâne un ierarh pilduitor prin viața, lucrarea și mai ales smerenia sa.
S-a născut în ținutul Peloponezului din sudul Greciei, în jurul anului 1440, primind la botez numele Nicolae. A fost tuns în monahism de vestitul pustnic Antonie, moment în care a primit numele Nifon.
În anul 1483 a fost chemat la slujirea arhierească, conducând Mitropolia Tesalonicului, iar după numai trei ani, avea să ajungă patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, trecut la cele veșnice.
Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din Tronul patriarhal în anul 1488. Sfântul Nifon s-a retras în Mănăstirea Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, din insula aflată în apropierea orașului Sozopolis (în Bulgaria de azi). Acolo a ridicat un schit și a petrecut până în anul 1496, când a fost chemat iarăși la conducerea Patriarhiei Ecumenice. După numai doi ani și câteva luni, a fost din nou exilat de turci la Adrianopol. În acest loc avea să-l cunoască pe domnitorul Țării Românești Radu cel Mare (1495-1508). Voievodul l-a adus în anul 1504 în Țara Românească pentru a conduce și reorganiza Biserica din aceste ținuturi. O însoțire nelegiuită la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia și un boier moldovean căsătorit, l-a făcut pe Sfântul Nifon să se retragă la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde va trece la cele veșnice în ziua de 11 august 1508.
Patriarhul Nifon al Constantinopolului este primul sfânt canonizat pe pământ românesc
Când Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moaștele Sfântului Nifon în Țara Românească, spre ștergerea greșelii lui Radu Vodă. Gavriil Protul notează în lucrarea despre viața Sfântului Nifon următoarele: „Au dus, apoi, sicriul și l-au pus deasupra mormântului lui Radu Vodă, rugându-se toată noaptea, împreună cu Neagoe Vodă, sfinției sale pentru iertarea păcatului lui Radu Vodă, care fără dreptate a lepădat pre Sfântul de la sine și l-a gonit din țară. Și – mare minune! – spre sfârșitul utreniei, vrând Dumnezeu să arate aievea iertarea păcatului lui Radu Vodă și al altora, care făcuseră nevoie și scârbă sfântului, a văzut singur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier și acoperământul mormântului lui Radu Vodă și degrabă s-au desfăcut marmurile, iar dinlăuntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic și întunecat, plin de puroi și de putoare. S-a deschis și sicriul Sfântului Nifon și a izvorât de la sfântul izvor de apă, care a spălat tot trupul lui Radu Vodă, arătându-l luminat. Apoi toate încuietorile și pietrele singure s-au închis și s-au arătat lui Neagoe și a făcut mare mulțumire”.
Arătându-i-se domnitorului în chip minunat această împăcare, a poruncit ca moaștele Sfântului Nifon să fie așezate într-o raclă de argint, poleită cu aur și împodobită cu pietre scumpe, pentru a fi mai apoi dăruită Mănăstirii Dionisiu. Monahii acestei mănăstiri, în semn de mulțumire, i-au oferit lui Neagoe Basarab capul și mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nifon. Moaștele au fost așezate în Mănăstirea Curtea de Argeș, iar în anul 1949 au fost mutate în Biserica Sfântul Dumitru, catedrala Mitropoliei Olteniei. De acolo, o părticică s-a dăruit vechii Catedrale mitropolitane din Târgoviște, sediul Mitropoliei Țării Românești din vremea Sfântului Nifon.
Patriarhul Nifon al Constantinopolului este primul sfânt canonizat pe pământ românesc și totodată cel dintâi alcătuitor al rugăciunii de dezlegare pe care preoții o citesc la slujba înmormântării.
În ultimii ani, Sfântul Ierarh Nifon a fost cinstit în mod deosebit la Târgoviște, în catedrala unde marele ierarh a păstorit ca strălucit mitropolit al Ungro-Vlahiei.
Trebuie să apreciem ab initio că venirea Sfântului Nifon în Țara Românească a fost înainte de toate un act de mare și autentică smerenie. Fost patriarh al Constantinopolului în două rânduri și mai înainte arhipăstor al Tesalonicului, tron episcopal care l-a avut ca prim păstor pe marele Pavel, Apostolul neamurilor, Sfântul Nifon a îmbrăcat cu smerenie mantia de mitropolit, gândindu-se că Mai-Marele Păstorilor S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om (Filipeni 2, 7).
În timpul slujirii ca mitropolit la Târgoviște a hotărât înființarea a două centre episcopale, la Buzău și Râmnicu-Vâlcea, a rânduit episcopi, stareți, preoți și diaconi, călătorind cu râvnă apostolică și smerenie filocalică. Pilduitoarea sa viețuire a conferit ordine temeinică în viața Bisericii, iar proiectele culturale și administrative pe care le-a inițiat au rămas și ele grăitoare în trecerea ireversibilă a timpului.
Din lucrarea pizmașului, între marele ierarh și puterea seculară s-a iscat un conflict care a dus la plecarea mitropolitului în Muntele Athos. Fostul patriarh îmbrăcase din nou veșmântul smereniei și al umilinței.
Cum spuneam, în ultimii ani, mai precis din 2008, Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului și mitropolitul Ungro-Vlahiei, a fost prăznuit în mod deosebit în Arhiepiscopia Târgoviștei. Motivele sunt multiple.
În primul rând acolo este locul slujirii fostului patriarh Nifon în anii rânduiți de Dumnezeu ca mitropolit al Țării Românești, iar realizările sale au rămas neuitate în tradiția eparhiei, în cultura românească și în istoria neamului.
Motiv de suflet
În aceeași Mitropolie a Târgoviștei, care s-a mutat mai târziu la București (1688), Ierarhul Nifon a fost canonizat printr-o impunătoare slujbă, cu prilejul sfințirii Mănăstirii Curtea de Argeș (1517). Alături de patriarhul Constantinopolului au participat atunci toți egumenii mănăstirilor atonite, lucru foarte rar întâlnit în istoria celui de-al doilea mileniu. Nu cred că întreg colegiul egumenilor de la Athos a mai fost la vreun eveniment de o asemenea importanță într-o țară ortodoxă. Aceasta era, de altfel, și recunoașterea mărinimiei (milostivirii) domnilor țărilor române față de altarele din Grădina Maicii Domnului (Muntele Athos).
Mai este, poate, și un motiv de suflet, acela că actualul Mitropolit și Arhiepiscop al Târgoviștei poartă tot numele de Nifon, primit întâmplător sau nu, la tunderea sa în cinul monahal din Lavra Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în anul mântuirii 1981.
Important este faptul că Înalt Preasfințitul Părinte Nifon Mihăiță a inițiat prăznuirea marelui său înaintaș într-o atmosferă solemnă, cu participarea tuturor monahilor și preoților eparhiei, însoțiți de mulțimea credincioșilor.
În anul 2008, la împlinirea a 500 de ani de la strămutarea Sfântului Nifon la cereștile locașuri, împreună cu părinții consilieri de la Centrul eparhial din Târgoviște, Înalt Preasfințitul Nifon a făcut un pelerinaj la Muntele Athos, slujind împreună cu Patriarhul Ecumenic la Mănăstirea Dionisiu, locul ultimelor nevoințe și al trecerii Sfântului Ierarh întru veșnica Împărăție a lui Dumnezeu.
Aceste sărbători constituie izvor de binecuvântare și pot deveni pelerinaje tradiționale, cu impact misionar relevant în viața Bisericii
Cu mare bucurie am participat și eu la sărbătoarea Sfântului Nifon din 11 august, anul 2012.
Văzând mulțimile de credincioși și sutele de preoți, am rămas fără cuvinte. Așa se întâmplă uneori, prin voința lui Dumnezeu și a sfinților, iar aceste sărbători constituie izvor de binecuvântare și pot deveni pelerinaje tradiționale, cu impact misionar relevant în viața Bisericii.
Fiecare parohie din istorica eparhie a trimis la Catedrala arhiepiscopală copii, tineri și vârstnici, în frunte cu preoții lor. Toți au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită lângă Altarul vechiului lăcaș, printre ruini și arbori, ca într-o imensă catedrală care i-a putut primi în spațiul Creației lui Dumnezeu.
Chiriarhul locului le-a zâmbit și i-a îmbrățișat pe fiecare în parte, deschizându-și larg brațele părintești, pentru a-i cuprinde cu iubirea părintelui celui bun.
Corul catedralei, de înaltă ținută și competență, a completat cântarea îngerilor și l-a cinstit după cuviință pe marele ierarh, care ocrotește din Ceruri Eparhia Târgoviștei și toate locurile pribegiei sale.
La reședința Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, împodobită și pregătită pentru solemnitatea momentului, au fost poftiți numeroși demnitari, preoți, monahi, ostenitori ai Centrului eparhial, binefăcători și ajutători ai eparhiei. S-au rostit cuvinte frumoase și au răsunat cântări măiestrite. A fost o lecție de ordine și demnitate desăvârșită. S-au putut observa de departe bunul gust, eleganța, organizarea și bunăvoința gazdelor.
Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul surghiunit și monahul smerit, împreună cu Înalt Preasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, au dat strălucire unei zile care se înscrie în mod cert în istoria unei eparhii cu tradiție și importanță recunoscută, vechea și mereu tânăra Târgoviște.
(Arhim. Timotei AIOANEI)