Sărbătoarea Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

Prăznuim astăzi nașterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost cel din urmă prooroc al Legii celei Vechi și cel dintâi prooroc al Noului Testament, pecetea celor două Testamente, așa cum îl numește Sfânta noastră Biserică.
Glasul Cuvântului, Sfeșnicul Luminii, omul trimis de la Dumnezeu să mărturisească despre Lumină. Așa cum soarele își trimite zorii ce anunță răsăritul, așa a fost pentru venirea Sfântului Ioan Botezătorul în lume, a cărui naștere o prăznuim astăzi.
În întunericul adânc în care zăcea omenirea căzută în păcat, ca într-o noapte fără lună, stăruie totuși pe cerul năzuințelor omenești o lumină; erau profeții care formează nădejdea de izbăvire a descoperirii lui Dumnezeuîn lume, înainte de a se întrupa El Însuși în ea.
La depărtare de veacuri, în urma tuturor și înaintea lui Hristos, apare Sfântul Ioan și apariția pecetluiește în lume mărturia de netăgăduit a venirii lui Hristos, pe care L-a arătat ucenicilor și lumii întregi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu; Cel ce ridică păcatul lumii”.
Fiul preotului Zaharia… și a Elisabetei, din fetele lui Aron, s-a născut într-un sat din Iudeea. Se naște din părinți sterpi, care până la adânci bătrâneți nu au avut copii pe care îi doreau și pentru care s-au rugat toată viața lor.
Nașterea pruncului e vestită lui Zaharia pe când el își făcea slujba în templul din Ierusalim. El se afla în altar și tămâia cu cădelnița. Atunci Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu către neamul omenesc, s-a arătat lui Zaharia și i-a spus: „Nu te teme Zaharia, pentru că rugămintea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan și vei avea bucurie și mulți se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.
De bucurie, bătrânului Zaharia nu-i venea să creadă: „Eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în vârstă; din ce vom cunoaște aceasta?”. Și îngerul i-a dat un semn: „Eu sunt Gavriil, care am fost să-ți vestesc ție acestea și iată, vei rămâne mut, neputând vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea”. Și semnul s-a înfăptuit: ieșind din templu, unde tămâiase, nu putea să mai grăiască, căci făcea semne către popor, iar poporul a înțeles că el a avut o vedenie.
Și Elisabeta a rămas însărcinată, lemnul uscat a odrăslit mlădița, pământul sterp și pustiu a odrăslit pe Fiul pustiei, bucurându-se că Domnul Dumnezeu a făcut aceasta ca să ridice rușinea ei dintre oameni, căci acuma vecinii și neamurile ei se bucurau împreună cu ea că a mărit Domnul mila Sa cu dânsa.
„Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”
La bucuria aceasta a luat parte și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, care a venit degrabă în casa lui Zaharia, la Elisabeta, rudenia sa. Mare a fost mirarea amândorura atunci când s-au întâmpinat, căci auzind Elisabeta salutarea Mariei, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele ei și plină de bucuria pe care Duhul Sfânt i-o inspira, a cunoscut taina.
Pruncul ei, zămislit din făgăduință, a văzut pe Domnul Dumnezeu pe care-L purta Sfânta Fecioară în sine, de aceea ea a strigat cu glas mare, zicând: „Binecuvântată ești tu întru femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, căci, iată, cum am auzit glasul salutării tale, a săltat în mine cu bucurie pruncul ce mi l-a făgăduit Dumnezeu și prin aceasta se vor împlini toate cele spuse nouă de la Domnul”.
A fost și acesta un semn care se alătura atâtor minunate întâmplări și toate adevereau rând pe rând că Dumnezeu, care a hotărât să-și facă sălașul între oameni, i-a ales pe ei slujitori ai tainei, iar pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Său.
Maica Domnului, purtând în sine comoara Tainei, a rămas la Elisabeta ca la trei luni. La vremea cuvenită Elisabeta a născut un prunc de care s-au bucurat și au mulțumit lui Dumnezeu. Iar la opt zile după aceea, cum era obiceiul, s-au adunat rudeniile, prietenii și vecinii la casa lor ca să pună nume pruncului. Și nu se înțelegeau ce nume să-i spună. Unii voiau să-i dea pruncului numele tatălui său, adică Zaharia, mama susținea ca să-i pună numele Ioan. Cum toți erau în nedumerire și i-au făcut semn tatălui său întrebându-l cum ar vrea să fie numit. Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: „Ioan este numele lui” și toți s-au mirat. (Pr. Ion Cârciuleanu, sursa: Doxologia)Prăznuim astăzi nașterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost cel din urmă prooroc al Legii celei Vechi și cel dintâi prooroc al Noului Testament, pecetea celor două Testamente, așa cum îl numește Sfânta noastră Biserică.
Glasul Cuvântului, Sfeșnicul Luminii, omul trimis de la Dumnezeu să mărturisească despre Lumină. Așa cum soarele își trimite zorii ce anunță răsăritul, așa a fost pentru venirea Sfântului Ioan Botezătorul în lume, a cărui naștere o prăznuim astăzi.
În întunericul adânc în care zăcea omenirea căzută în păcat, ca într-o noapte fără lună, stăruie totuși pe cerul năzuințelor omenești o lumină; erau profeții care formează nădejdea de izbăvire a descoperirii lui Dumnezeuîn lume, înainte de a se întrupa El Însuși în ea.
La depărtare de veacuri, în urma tuturor și înaintea lui Hristos, apare Sfântul Ioan și apariția pecetluiește în lume mărturia de netăgăduit a venirii lui Hristos, pe care L-a arătat ucenicilor și lumii întregi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu; Cel ce ridică păcatul lumii”.
Fiul preotului Zaharia… și a Elisabetei, din fetele lui Aron, s-a născut într-un sat din Iudeea. Se naște din părinți sterpi, care până la adânci bătrâneți nu au avut copii pe care îi doreau și pentru care s-au rugat toată viața lor.
Nașterea pruncului e vestită lui Zaharia pe când el își făcea slujba în templul din Ierusalim. El se afla în altar și tămâia cu cădelnița. Atunci Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu către neamul omenesc, s-a arătat lui Zaharia și i-a spus: „Nu te teme Zaharia, pentru că rugămintea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan și vei avea bucurie și mulți se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.
De bucurie, bătrânului Zaharia nu-i venea să creadă: „Eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în vârstă; din ce vom cunoaște aceasta?”. Și îngerul i-a dat un semn: „Eu sunt Gavriil, care am fost să-ți vestesc ție acestea și iată, vei rămâne mut, neputând vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea”. Și semnul s-a înfăptuit: ieșind din templu, unde tămâiase, nu putea să mai grăiască, căci făcea semne către popor, iar poporul a înțeles că el a avut o vedenie.
Și Elisabeta a rămas însărcinată, lemnul uscat a odrăslit mlădița, pământul sterp și pustiu a odrăslit pe Fiul pustiei, bucurându-se că Domnul Dumnezeu a făcut aceasta ca să ridice rușinea ei dintre oameni, căci acuma vecinii și neamurile ei se bucurau împreună cu ea că a mărit Domnul mila Sa cu dânsa.
„Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”
La bucuria aceasta a luat parte și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, care a venit degrabă în casa lui Zaharia, la Elisabeta, rudenia sa. Mare a fost mirarea amândorura atunci când s-au întâmpinat, căci auzind Elisabeta salutarea Mariei, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele ei și plină de bucuria pe care Duhul Sfânt i-o inspira, a cunoscut taina.
Pruncul ei, zămislit din făgăduință, a văzut pe Domnul Dumnezeu pe care-L purta Sfânta Fecioară în sine, de aceea ea a strigat cu glas mare, zicând: „Binecuvântată ești tu întru femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, căci, iată, cum am auzit glasul salutării tale, a săltat în mine cu bucurie pruncul ce mi l-a făgăduit Dumnezeu și prin aceasta se vor împlini toate cele spuse nouă de la Domnul”.
A fost și acesta un semn care se alătura atâtor minunate întâmplări și toate adevereau rând pe rând că Dumnezeu, care a hotărât să-și facă sălașul între oameni, i-a ales pe ei slujitori ai tainei, iar pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Său.
Maica Domnului, purtând în sine comoara Tainei, a rămas la Elisabeta ca la trei luni. La vremea cuvenită Elisabeta a născut un prunc de care s-au bucurat și au mulțumit lui Dumnezeu. Iar la opt zile după aceea, cum era obiceiul, s-au adunat rudeniile, prietenii și vecinii la casa lor ca să pună nume pruncului. Și nu se înțelegeau ce nume să-i spună. Unii voiau să-i dea pruncului numele tatălui său, adică Zaharia, mama susținea ca să-i pună numele Ioan. Cum toți erau în nedumerire și i-au făcut semn tatălui său întrebându-l cum ar vrea să fie numit. Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: „Ioan este numele lui” și toți s-au mirat. (Pr. Ion Cârciuleanu, sursa: Doxologia)