Sărbătoarea Floriilor, bucurie și anticipare a Învierii Domnului

Se apropie sărbătoarea plină de încărcătură duhovnicească a Intrării Domnului în Ierusalim, bucurie și anticipare ale negrăitei lumini pascale. Vom purta în mâini plăpânde ramuri de salcie abia mijite la viață și vom continua postirea îndreptându-ne către Înviere. Ramurile de copac binecuvântate de preoți la biserică, spun Sfinții Părinți, au mai multe înțelesuri. Purtând ramuri de salcie în mâini, marcăm biruința asupra morții pe care a arătat-o Mântuitorul nostru prin învierea lui Lazăr, ca o prevestire a Învierii Sale, dar și a întregii omeniri. Ramurile înverzite simbolizează și biruința noastră asupra păcatului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune chiar că stâlpările de la Florii sunt cununa de virtuți câștigate pe parcursul postului ce se apropie de sfârșit. Aceste virtuți sunt pocăința, sinceritatea, milostenia și înnoirea noastră lăuntrică. Vlăstarele vopsite în verdele crud de vesela primăvară închipuie și sufletele noastre îmbobocite de fericire că L-am regăsit, L-am redescoperit pe Domnul în acest post. Dar, în primul rând, purtând ramuri de copac în mâini închipuim pe cei ce odinioară L-au ovaționat pe Mântuitorul, întâmpinându-L la ultima Sa intrare în Ierusalim. Mulțimile care L-au aclamat pe Blândul Păstor, nu peste multe zile Îl vor și osândi, exaltate de dușmanii Răscumpărătorului nostru. Ramurile de măslin și finic purtate de Florii le-au înlocuit cu vorbe grele, cu scuipări și hule care au șfichiuit trupul fără de pată și sufletul dumnezeiesc al Domnului.
Este impresionant când te gândești că Mântuitorul S-a lăsat umilit și necinstit de propria-I creatură! Și toate acestea din iubire le-a îndurat. Cu adevărat, iubirea este o nesfârșită taină! Deci, finicul și măslinul de la Florii s-au transformat în țepoase bice care au lovit nemilos Iubirea. Asta a fost demult, dar oare se mai poate repeta această dramatică întâmplare? Mai putem noi să fim manipulați de dușmanii Răscumpărătorului nostru? Din păcate, da! Abili și inteligenți, potrivnicii Marelui Răstignit devin aliații omului care foarte ușor transformă veridica bucurie pascală într-una superficială, redusă de multe ori doar la aspectul culinar. Oare Sfintele Pătimiri ale lui Iisus pot fi alinate doar de o masă copioasă? Ce înșelare! Nu zic, românul dintotdeauna a știut să-și împodobească masa la Sfintele Sărbători, dar nu înainte de a-și înnobila sufletul cu virtuți. Își împodobea casa după ce cămara sufletului o primenea, o deretica, pregătind-o de sărbătoare prin Spovedanie și Împărtășanie.
Va să zică, în multe feluri salcia plăpândă de la Florii poate deveni un aspru bici cu care Îl putem lovi pe Domnul. Îi provocăm răni adânci când, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu găsim timp să-I fim aproape. Trebăluim de zor ca niște albine ieșite la muncă după o lungă ședere. Program încărcat, activități solicitante care, de multe ori, ne răpun. Osteniți, mulți dintre noi nu mai reușim să participăm la Slujbele Deniilor sau, dacă printr-un efort izbutim să ajungem, adesea oboseala ne toropește. Sângerările Nevinovatului schingiuit mai vin și din altă parte: din nepăsarea cu care asistăm la răpirea sărbătorii Sfintei Învieri de înghimpoasele „branduri” care ne invadează existența.
Se cade, deci, să sărbătorim cât mai curat și frumos, fără adăugiri păguboase și fără a uita care este esența celebrării, căci bucuria sfântă și mare a Învierii Domnului o vom simți în primul rând dacă vom încerca să-L însoțim pe drumul Golgotei în Săptămâna Mare și înfricoșătoare a Sfintelor Sale Pătimiri. Lumina pascală va pogorî din lumânare în suflet dacă vom izbuti să ne scăldăm în iubirea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor participând la întreaga slujbă de Înviere, care va spinteca întunericul nopții – transformându-l în zori de zi. Iar de ospățul praznicului, ce să mai zic? Să ne hrănim mai întâi cu Hristos euharistic, să prânzim cu El, nu în Betania, ca oarecând Lazăr, ci în anticamera Împărăției lui Dumnezeu, Sfânta Biserică.
Așadar, să încercăm să ne reevaluăm atitudinea față de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, să o păstrăm curată, fără adaosuri străine de duhul dreptei credințe, fără kitsch-uri care alterează duhul sărbătoresc bimilenar și, astfel, ramurile de salcie nu vor provoca răni Domnului, ci vor rămâne ceea ce și sunt: icoană a biruinței vieții asupra morții.
Cu astfel de stâlpări să-L întâmpinăm pe Iisus de Florii, să-L urmăm și să nu-L părăsim, să-I fim aproape, neuitând că de Paști trebuie să ne pregătim să prânzim în primul rând la masa cea nepieritoare, ospățul mântuirii și să sărbătorim duhovnicește, așa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Iată, Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului” (I Corinteni 5, 7-8).
(Arhimandritul Mihail Daniliuc, Doxologia.ro)