Sărbătoarea Colegiului „Ștefan cel Mare”. O mică observație, universal valabilă

Am participat la sfârșitul săptămânii trecute la sărbătoarea Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava – „155 ani de excelență în educație”. Un moment emoționant și pentru mine, chiar dacă nu am fost elev al acestui liceu. O acțiune impecabil organizată, o adevărată sărbătoare pentru toți cei care sunt legați, într-un fel sau altul, de această prestigioasă instituție de învățământ. Momentul aniversar a constituit și prilejul inaugurării sălii de sport, o sală de sport așteptată de generații, după cum s-au exprimat venerabilii profesori care au condus în trecut destinele liceului. Iar dacă tot a fost inaugurată sala de sport, au fost oferite distincții („Diploma și Placheta de Onoare” – cea mai înaltă distincție a liceului) autorităților locale, județene și centrale care, într-un fel sau altul, au sprijinit finalizarea acestui edificiu.
Așa se obișnuiește la noi. Așa este cutuma, tradiția sau obiceiul, cum vreți să-i spuneți. Ca la momente aniversare să fie acordate distincții personalităților locului. Personalități din administrația locală, județeană sau centrală. Personalități care au ajutat sau care au meritul că se află într-o anumită funcție la momentul respectiv. Pentru că datorită acestor personalități s-a făcut investiția, în cazul de față o sală de sport. Ca și cum această sală de sport trebuie să o privim noi, dar în primul rând cei de la „Ștefan”, ca pe un privilegiu, ca pe un dar primit prin bunăvoința mai marilor vremii. Și uităm că exact asta e treaba lor. Să facă. Să construiască. Să aducă investiții. Nu e doar treaba lor, e obligația lor. E obligația lor ca un colegiu ca „Ștefan cel Mare” să aibă obligatoriu o sală de sport. Și nu trebuie să primească distincții pentru că au făcut ceea ce trebuiau să facă. Vor spune că au luptat, că s-au zbătut, că au umblat după finanțare, că au deschis uși, că au convins oameni. Probabil, în cazul unora, chiar așa este. Dar asta e tot treaba lor. Nimic nu se face stând în birou cu mâinile în sân. Iar pentru că au făcut ce au făcut, dacă au făcut, vor fi răsplătiți de electorat. Asta e recompensa lor. Dacă o merită cu adevărat.
Nu îi reproșez absolut nimic domnului Dan Popescu, directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava. Nu. Premierea oficialităților este o practică prea ancorată în societatea noastră. Îl felicit pe domnul Popescu pentru organizare, pentru modul în care conduce acest colectiv. Îl felicit pe dumnealui, dar și întreg corpul profesoral și elevii acestei instituții. Toți ne fac să fim mândri de Suceava. Au făcut respectat acest nume nu doar în țară, ci și în toate colțurile lumii.
Dacă, totuși, ar fi să-i reproșez ceva directorului Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava ar fi faptul că una dintre distincțiile oferite acolo nu purta numele Dan Popescu. Dacă nu pentru directorul Dan Popescu, măcar pentru calitatea de reprezentant al profesorilor și elevilor de la acest colegiu. O distincție pentru modul în care își fac treaba acești dascăli. O distincție pentru rezultatele obținute la olimpiadele naționale și internaționale de către ștefaniști.
Poate veți spune că, la fel cum am spus despre autorități, aceasta este treaba profesorilor. Să învețe elevii. Adevărat. Numai că sunt cu totul altele condițiile în care muncesc dascălii din România. Și sunt cu totul altfel salariile profesorilor. Profesori despre care putem spune că fac aproape voluntariat, dacă le comparăm salariile (dar și responsabilitatea pentru viitorul acestei țări) cu ale multor alte categorii de funcționari ai statului.
Sistemul de învățământ este subfinanțat. Bazele materiale sunt precare. Investiții considerabile în infrastructură se fac extrem de rar. Și, în acest context, atunci când se face o investiție nu o considerăm un proces firesc, ci un merit deosebit, cu totul și cu totul deosebit, al uneia sau alteia dintre autorități. Care, evident, trebuie premiate. Că dacă nu le premiezi, îți bat obrazul și îți spun că, oricât ai fi de director, oricâte generații ți-au trecut prin mână, orice performanțe ai avut cu elevii, nu mai pupi tu finanțare de acum încolo. De parcă autoritățile ar aduce banii de acasă, de parcă ți-ar da bani din propriul lor buzunar.