Sărbătoarea Bunei Vestiri

Buna Vestire constituie sfârșitul făgăduințelor pentru venirea lui Mesia și începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profețiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregătește pentru eliberarea de sub robia păcatului și a morții.
Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveștenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost așezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria.
Proorociile vechi-testamentare, împlinite în persoana Mariei
Datorită stării de păcătoșenie în care se afla neamul omenesc, se impunea cu necesitate împlinirea planului veșnic al lui Dumnezeu cu lumea, în care întruparea Fiului lui Dumnezeu era o coordonată esențială. Iar întruparea nu se putea realiza fără apariția acelei persoane neprihănite, care să-L poată purta în pântece pe Dumnezeu. Ea este prefigurată în Vechiul Testament de scara care unea cerul cu pământul, care i s-a arătat în vis patriarhului Iacov în Betel, și pe care suiau și coborau îngerii lui Dumnezeu. Taina creștinătății, ne spune Sf. Ap. Pavel, pornește tocmai de la această realitate: Dumnezeu S-a arătat în trup (I Timotei 3, 16). Iar Nașterea Sa va fi supranaturală, după încredințarea profetului Isa-ia: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu, și vor pune numele lui Emanuel, care se tâlcuiește: «Dumnezeu este cu noi»„. Revenind la dialogul purtat de înger cu Sfânta Fecioară, observăm că Sfântul Luca este foarte atent la detalii, prezentând cu acuratețe cadrul discuției în Evanghelie. Locul indicat este o casă din Nazareth, transformată azi în biserică ce păstrează chiar și acum atmosfera tainică a întâlnirii. Și în zilele noastre se poate vedea, în penumbră, raza luminoasă care coboară pe fereastra îngustă, în locul unde Maica Domnului obișnuia să se roage. Evanghelistul mai face o precizare extrem de importantă: faptul că Fecioara Maria era logodită cu dreptul Iosif, un bărbat din casa lui David, deci rudă cu ea – în fapt, un tutore, un ocrotitor vârstnic, absolut necesar pentru a apăra statura sa morală neprihănită.
Noua Evă dezleagă blestemul
Primele cuvinte pe care i le adresează îngerul Fecioarei se constituie într-un salut al bucuriei. Sfântul Gavriil este mesagerul divin, trimis să o anunțe că, fiind plină de har, Domnul este cu ea și, astfel, este binecuvântată între femei. Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei, scrie: „iar fiindcă Evei i-a zis Domnul că în dureri va naște fii, cea care dezleagă această durere e bucuria pe care o aduce Fecioarei îngerul, zicând: «Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită. Și fiindcă Eva a fost blestemată, acesteia i se zice binecuvântat㻄.
Salutul îngerului produce o scurtă tulburare Fecioarei, neobișnuită cu o astfel de prezență și cu un astfel de mesaj. De aceea, el o liniștește, reiterând puterea lucrătoare a harului divin într-nsa. Temerile fiindu-i alungate, ea este pregătită acum să primească o veste inimaginabilă: a fost aleasă să-L poarte în pântece și să-L nască pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce va sta pe tronul lui David, și împărăția Lui nu va avea sfârșit.
Îngerul îi comunică pământencei faptul că, în ea, lumile spirituală și materială se vor contopi pentru a apărea în istorie Dumnezeul-Om. Fără îndoială, Fecioara știa foarte bine semnificația cuvântului Iisus, indicat pentru numirea pruncului: Mesia, adică Mântuitorul lumii. Totuși, pentru a se asigura că înțelegerea este deplină, îngerul dezvăluie, în chip profetic, puterea împărătească a lui Hristos, care va ședea pe tronul lui David. Și precum David a luat împărăția cea simțită, așa și Domnul pe cea gândită, a căreia nu va fi sfârșit. Că nu va fi sfârșit împărăției lui Hristos, adică al cunoștinței de Dumnezeu și al creștinătății, că și prigoniți fiind, strălucim cu darul lui Hristos, precizează Sfinții Părinți.
Sfânta Maria primește, așadar, vestea că urmează să devină Maica lui Dumnezeu. Nu este uimită, nici cutremurată de primirea acestui mesaj, ci mai degrabă de modalitatea punerii în practică a planului divin. Aici se vede pe deplin neprihănirea ei. Nu se înfricoșează la atingerea focului dumnezeirii, dar se nedumirește cu privire la curăția ei trupească, incapabilă de a zămisli de la sine un prunc, după legile firii omenești: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” Două prefigurări în Vechiul Testament anticipează miracolul întâlnirii divinului cu umanul, în zămislirea lui Hristos: rugul aprins, care ardea și nu se mistuia, în care i s-a arătat Dumnezeu lui Moise pe Muntele Horeb, precum și cărbunele pe care un serafim îl ia cu un clește de pe jertfelnicul ceresc, atingându-l de buzele profetului Isaia.
Smerenia Maicii Domnului
Dialogul dintre Arhanghelul Gavriil și Sfânta Fecioară Maria nu ia sfârșit fără a consemna acordul în deplină libertate, exprimând supunere față de voia lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Aceste cuvinte arată o dată în plus statura umilă a Fiului lui Dumnezeu întrupat, chip de rob luând, din cea care s-a numit pe sine „roabă” a lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie cel Mare explică starea de supunere a Fecioarei astfel: „Pentru aceea se supune cu adevărat Maria, ca El (Hristos) să-Și ia cu adevărat trupul din ea și ca să-L aducă pe El ca trup propriu pentru noi”. Acest Părinte al Bisericii leagă, așadar, întruparea Cuvântului de împlinirea unui scop veșnic: îndumnezeirea după har a firii umane, prin sfințirea trupului pământesc, la înviere, ca trup de slavă, ceresc. Cuvintele Maicii Domnului reprezintă o veritabilă prefigurare a cuvintelor rostite mai târziu de Hristos: „Oricine se înalță pe sine, se va smeri, iar cine se smerește pe sine se va înălța”.
Veșnic, dar și statura ei morală neprihănită, fecioria perpetuă.
Buna Vestire ne aduce nouă bucurie anticipativă, raportată la Nașterea Mântuitorului lumii, pentru că, „după cum soarele, înainte de a-și arunca razele sale pe pământ, luminează cu lumina lui de departe cea mai mare parte a lumii, tot așa și Hristos, când a răsărit din pântecele Fecioarei, a luminat, înainte de a Se naște, întreaga lume”.
Această sărbătoare schimbă atmosfera de pocăință și întristare din Post
Conform imnografilor, praznicul Bunei Vestiri este „descoperirea sfatului mai înainte de veci al lui Dumnezeu”, ivirea în timp a marii taine a iconomiei dumnezeiești. Cuvântul necircumscris prin fire și împreună veșnic cu Tatăl se face prin milostivire circumscris și supus timpului spre îndumnezeirea umanului.
Deși prăznuirile sfinților sunt interzise canonic în timpul Postului Mare, ajutorul și rugăciunea lor și mai cu seamă mijlocirea Maicii Domnului se propune ca prototipul și scopul spre care tind eforturile crredincioșilor.
Prezența în Postul Mare a acestei sărbători care schimbă atmosfera de pocăință și întristare cu bucuria cosmică adusă de anunțul îngerului, face să se săvârșească Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, indiferent de zi, desființând postul prin dezlegarea la pește. Imobilitatea praznicului de pe 25 martie e impusă de preocuparea de a păstra realismul anului liturgic, fiindcă Nașterii Domnului sărbătorită cu nouă luni înainte îi corespunde zămislirea lui Hristos.
Icoana Bunei Vestiri de-a lungul vremii
Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfățișează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria, care îl ține deja pe Prunc în brațe. Aici, ca și în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reținerea firească a artiștilor creștini de a nu îl asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare îngerii sunt înfățișați cu aripi, semnul apartenenței la ordinea cerească. O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, și se găsește pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore” din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripați purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este și dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.
O altă reprezentare veche este miniatura armeană din Evangheliarul Echmiadzin (sec. al VI-lea) care se aseamănă foarte mult cu icoana păstrată până astăzi în Biserica noastră.
Buna Vestire în arta apusean
Până în secolul al XIV-lea nu se observă deosebiri esențiale în iconografia occidentală ce reprezintă sărbătoarea. La pictorii Renașterii, spațialitatea clădirilor, care sunt redate mai mult sau mai puțin convențional în icoana bizantină, domină din ce în ce mai mult, ajungând să cuprindă și primul plan.
Arhanghelul Gavriil poartă în mână, cel mai adesea, în locul sceptrului, un crin, semnul purității. Fecioara Maria ține în mână o carte cu care este surprinsă de înger în momentul lecturii. Emanciparea și vădirea frumuseții feminine pe care Renașterea a expus-o în artă se vede și în tabloul Bunei Vestiri, unde Fecioara Maria este mereu pictată cu capul descoperit, ca o frumoasă tânără cu buclele blonde răsfirate pe umeri. Dacă în Răsărit toate persoanele sfinte sunt redate cu nimb circular, în pictura occidentală renascentistă nimbul devine din ce în ce mai transparent, până la dispariție uneori. (Sursa: „Ziarul Lumina”)