6 ianuarie

Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifania sau Teofania

Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifania sau Teofania
Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifania sau Teofania

În calendarul creștin-ortodox pe anul 2019, duminică, 6 ianuarie, este trecută sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare). Această sărbătoare a fost instituită de Biserică în amintirea Botezului Domnului (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11 și Luca 3, 21-22). Sărbătoarea se mai numește Epifanie sau Teofanie, adică Arătarea Domnului, pentru că în această zi Mântuitorul Iisus Hristos Se arată lumii ca Fiu al lui Dumnezeu, mărturisit de Sfântul Ioan Botezătorul (Ioan 1, 29-34) și de glasul lui Dumnezeu-Tatăl din ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”. Sărbătoarea Botezului Domnului datează cel puțin din secolul al 3-lea, ea fiind amintită de Sfântul Clement Alexandrinul. În același secol, Sfântului Grigorie Taumaturgul îi este atribuită o predică la această sărbătoare. „Constituțiile Apostolice” o menționează printre primele sărbători creștine, alături de Nașterea și Învierea Domnului. Toate acestea ne arată că în creștinism Botezul Domnului este sărbătorit de mai bine de 1.800 de ani. Referindu-se la această sărbătoare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune: „Sărbătoarea Botezului Domnului, a Epifaniei sau a Teofaniei este și sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului S-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Această minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit în public și S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu-Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, Se arată și Celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi […]. Din acest motiv, troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pe arătarea Preasfintei Treimi: «În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție»”.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

100 de preoţi din ţară şi din străinătate, 100 de voluntari și mii de pelerini, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc