Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie arcul liturgic ce conturează biografia teologică a Născătoarei de Dumnezeu

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie arcul liturgic ce conturează biografia teologică a Născătoarei de Dumnezeu, purificând și sublimând la maximum toate elementele tradiționale, într-o conexiune istorico-teologică fără egal.
În perioada timpurie a creștinismului,această sărbătoare – pentru preacinstirea acordată Sfintei Fecioare Maria, vârful cel mai înalt al omenirii în întâlnirea cu Hristos – era precedată de o pregătire prealabilă. În acest scop, cu 40 zile înaintea sărbătorii, creștinii din împrejurimile Ierusalimului se retrăgeau pentru contemplare în corturi amenajate pe valea Cedronului. Sigur, Biserica a înlocuit aceste retrageri anahoretice cu postul de două săptămâni, însoțit de meditație, rugăciune, înfrânare, milostenie ș.a.
Prohodul Maicii Domnului, cântare din secolul al XVI-lea
În plus, slujba praznicului a fost îmbogățită cu Prohodul Maicii Domnului, cântare care a fost alcătuită de Manuel din Corint la începutul secolului al XVI-lea, după modelul Prohodului Mântuitorului. Manuel din Corint a fost profesor la Școala Patriarhală din Constantinopol, mare orator al Patriahiei Ecumenice și prieten al domnitorului Neagoe Basarab. La noi, slujba prohodului a fost tradusă din slavonă, pe la anul 1820, de Ion Pralea.
Cât privește rânduiala Prohodului Maicii Domnului, ea este aceeași ca la Prohodul Mântuitorului, numai că nu se înconjoară biserica cu Sfântul Aer, ca în Vinerea Mare, ci cu un Epitaf ce poartă pe el icoana Adormirii Maicii Domnului.
Potrivit Sfinților Părinți și Scriitorilor Bisericești – Iuvenalie al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Ioan Damaschin, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Epifanie Monahul, Ipolit al Tebei, Ioan Geometrul -, dar și consemnărilor apocrife, pe care le aflăm în Cuvântul Sfântului Ioan Teologul despre Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită de teologul protestant Tischendorf Transitus Mariae – Adormirea Mariei (aproximativ secolul al IV-lea), Urcarea la cer a Maicii Domnului (secolul al IV-lea) și Adormirea Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și-n veci Fecioara Maria (secolul al VII-lea), scrisă de Ioan, Arhiepiscopul Tesalonicului, evenimentele s-au derulat astfel: Maica Domnului a fost înștiințată de Dumnezeu cu trei zile înainte, prin Arhanghelul Gavriil, despre mutarea sa la cer, într-o vineri. Aceste zile, Maica Domnului le-a petrecut în priveghere, meditație și rugăciune. Tradiția spune că Sfinții Apostoli, aflați în misiune în diferite zone ale lumii, potrivit sorților, au fost aduși pe norii cerului, în mai puțin de trei ore, pentru a fi prezenți la acest eveniment. Celor unsprezece li s-au adăugat și Apostolul Pavel, Dionisie Areopagitul și Ierotei, mentorul lui, Iacob, ruda Domnului, femeile mironosițe și prin ei tot Ierusalimul.
De altfel, icoana praznicului concentrează în imagine evenimentul, potrivit descrierii Sfântului Ioan Damaschinul în omiliile și canonul alcătuit în cinstea acestui praznic.
În icoana Adormirii, Maica Domnului este așezată pe un pat solemn împodobit, îmbrăcată într-un maforion (mantie), a cărui culoare oscilează între cafeniu, purpuriu, albastru indigo sau verde închis, cu o mână la piept și cealaltă întinsă. Patul și trupul formează o linie orizontală, semn al absenței vieții. Apostolii, veniți pe norii cerului, stau în jurul sicriului. Între ei se disting Petru, Pavel și Ioan, aplecat cu tandrețe filială spre trupul adormit. Mai sunt prezenți: Iacov, ruda Domnului, Timotei, Ierotei și Dionisie Areopagitul, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Salomeea și, împreună cu ei, toți locuitorii Ierusalimului. Lângă pat apare și profanatorul Iefonias, surprins într-un gest de pocăință.
Deasupra patului, Hristos, în slavă, înveșmântat în lumină, privește trupul Maicii Sale. El este Domnul vieții și Biruitorul morții. În mâna stângă ține sufletul Maicii Domnului metamorfozat într-un copil îmbrăcat în alb și cu aureolă. Mulțimea de îngeri ce formează marginea exterioară a nimbului lui Hristos sugerează cinstea adusă celei ce este mai presus decât toate puterile îngerești.
Hristos și îngerii se înscriu în axul vertical al icoanei, care exprimă nașterea Maicii Domnului în ceruri. Linia trupului întins pe patul adormirii și cea a lui Hristos care primește sufletul ei neprihănit alcătuiesc împreună o cruce. Este crucea sub semnul căreia au stat cele două vieți.
Contestând pururea-fecioria Maicii Domnului, contestăm însăși dumnezeirea Mântuitorului
Sfârșitul Maicii Domnului nu este prezentat în Evanghelii. Însă, așa cum taina Învierii este doar relatată, nu explicată, și momentul învierii Maicii Domnului și înălțării ei cu trupul la cer nu aparțin timpului istoric, ci timpului mântuirii. Este începutul fericirii veșnice de-a dreapta Fiului său, de care se bucură și sufletul, și trupul, după cum glăsuiește psalmistul: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată” (Psalmi 44, 3, 11).
După Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), care a avut în atenție unirea celor două firi ale Mântuitorului și a stabilit că Fecioara Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, s-a dezvoltat dogma mutării ei cu trupul la cer, argumentată fie pe maternitatea divină, fie pe sfințenia vieții, fie pe analogia cu viața lui Hristos, a Cărui proslăvire își află prelungirea în cea a Maicii Sale. Numai că această minune nu o are beneficiară doar pe Fecioara Maria, ci ea vizează întreaga omenire, căci ea devine mijlocitoare și instrumentul iubirii dumnezeiești. Maternitatea ei spirituală este enunțată public la picioarele Crucii de Fiul răstignit, Care o încredințează ucenicului iubit și, prin el, Bisericii.
Cert este că, deși a trecut prin moarte, trupul Fecioarei nu a suferit stricăciunea. Acest lucru este exprimat de troparul praznicului: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire, lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”. Pururea-fecioria Maicii Domnului este una dintre dogmele fundamentale ale Ortodoxiei, ea aflându-se în interdependență cu hristologia. Contestând pururea-fecioria Maicii Domnului, contestăm însăși dumnezeirea Mântuitorului. De aceea, tradiția ortodoxă distinge între momentul văzut al adormirii și momentul tainic, nevăzut, al ridicării cu trupul la cer. Tradiția apuseană aproape unifică aceste două momente, prin analogie cu Înălțarea Domnului, preferând termenul de assumptio.
A gustat pe deplin moartea, deși nesupusă morții
Sfinții Părinți vorbesc destul de rezervat despre ridicarea la cer a Sfintei Fecioare, subliniind caracterul tainic al acestui moment. Sfântul Ioan Damaschinul, care realizează o sinteză a tot ceea ce s-a scris despre Adormirea Maicii Domnului, fie omilii, fie apocrife, fie cântări liturgice, intuiește momentul în care Fiul primește din mâinile îngerilor sufletul Maicii Sale, așezându-l lângă tronul Său, în interiorul slavei, unde Hristos Însuși, ca Înaintemergător, a pătruns cu trupul. Nu am vrea să se creadă că Fecioara Maria a fost urcată ca Enoh și Ilie la cer sau răpită asemenea Sfântului Apostol Pavel până la al treilea cer. Nicidecum! Ci ea a gustat pe deplin moartea. Însă Maica Domnului nu este supusă morții, ci își încredințează sufletul în mâinile Fiului său. Primește moartea de bunăvoie, asemenea Lui, pentru a-I împărtăși viața și a intra cu trupul și cu sufletul în slava Fiului Său, mai presus decât toți sfinții și puterile cerești. Imnografia subliniază stăruitor acest aspect.
Petrecerea ei cu trupul în comuniunea Sfintei Treimi este firească, datorită legăturii indestructibile cu Fiul ei. Viața ei a fost o permanentă Euharistie. Însă, sfârșitul pământesc al Maicii Domnului rămâne, întocmai pururea-fecioriei, o taină încă nerevelată minții omenești. Și, fiind o taină, spune Lucian Blaga: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii /Și nu ucid cu mintea-mi tainele ce se ascund/ În flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Dacă Sfânta Treime a dăruit umanității pe Hristos, umanitatea a dăruit dumnezeirii pe Fecioara Maria. Iar în Născătoarea de Dumnezeu s-a unit divinitatea cu umanitatea.Cuvintele Maicii Domnului: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5), adresate slujitorilor cu prilejul nunții din Cana Galileii, rămân ca un memento peste veacuri.
(PS Calinic Botoșăneanul, sursa: Ziarul Lumina)