– Cu acest prilej, va fi inaugurat și sfințit Monumentul ridicat în memoria celor 75 de eroi din comună, căzuți la datorie în cele două războaie mondiale
Serbările câmpenești de la Poiana Stampei au ajuns la ediția a VIII-a. În zilele de 18 și 19 august, fiii satului vor participa la numerose activități culturale, organizate de Primăria din Poiana Stampei. Sâmbătă, 18 august, sub genericul „Obiceiuri vechi de nuntă la Poiana Stampei”, vor fi înregistrate și transmise pe canalul de televiziune „Favorit”, pentru emisiunea „Bună vreme gospodari”, obiceiuri din zona de munte, păstrate cu mare sfințenie de locuitorii din comună. Protagoniștii obiceiurilor de nuntă sunt Georgică Chiperi, Maxim Ursu și membrii Ansamblului artistic „Poienița”, condus de Petrică Chiforescu, directorul Căminului Cultural. La filmări sunt așteptați toți sătenii care au păstrat straiele populare, pentru a putea să vadă peste ani și tinerii cum se făceau vechile nunți, unde se aduna toată suflarea satului. La casa Muzeu al satului din Poiana Stampei va avea loc un spectacol intitulat „La șezătoare”, sub îndrumarea profesoarei Dorina Paicu. Pe 19 august, după Sfânta Liturghie, la ora 14:00, fiii satului vor participa la inaugurarea și sfințirea Monumentului ridicat în memoria celor 75 de eroi din Poiana Stampei și neamului românesc, căzuți la datorie în cele două războaie mondiale. Tot duminică, sătenii vor putea urmări parada ostașilor de la Unitatea Militară – Roșu, și un spectacol cu cântece patriotice și religioase (corurile bisericești din Poiana Stampei, Dorna Candreni și al măicuțelor de la Mănăstirea „Piatra Fântânele”). După sfințirea monumentului istoric, invitații vor putea vizita casa – Muzeu al satului – unde vor putea admira încăperile frumos „gătite”, cu obiecte vechi pe care le-au folosit înaintașii noștri. Organizatorii vor pregăti o scenă în aer liber, pe care vor evolua artiști locali. Seara se va încheia cu Balul gospodarilor, la care intrarea este liberă.






